fbpx

Nouă raioane din Republica Moldova nu au acces la sisteme publice de canalizare

Susține Ecopresa, distribuie!

Localitățile din nouă raioane ale țării nu au deloc acces la sistemele publice de canalizare. Este vorba de satele din raioanele Briceni, Drochia, Fălești, Glodeni, Ocnița, Soroca, Rezina, Basarabeasca și Cantemir. Totodată, potrivit Biroului Național de Statistică, există o discrepanță considerabilă la capitolul canalizare între sate şi orașe.

Conform datelor statistice pentru anul trecut, lungimea totală a reţelelor publice de canalizare s-a extins cu 70 de km și a constituit 3 mii de km. Majoritatea rețelelor publice de canalizare noi, 38,5 km sau 54,4% din totalul lungimii construite, au fost în regiunea Centru: în raioanele Nisporeni – 10,9 km, Hâncești – 8,3 km, Leova – 7,5 km, Telenești – 6,6 km, Ialoveni – 4,9 km, Criuleni – 4,0 km.

Cea mai mare pondere a localităţilor cu acces la sistemele publice de canalizare s-a înregistrat în mun. Chișinău (77,1%), UTA Găgăuzia (21,9%) și regiunea Centru (9,3%), iar localităţile din regiunile Sud și Nord au cele mai mici rate de acces (6,1% și, respectiv, 4,5%).

În anul 2021, volumul total al apelor uzate evacuate a constituit peste 70 de milioane de m3 din care 67 de milioane – din localitățile urbane.

Circa 74% din totalul sistemelor publice de canalizare erau dotate cu staţii de epurare. Nici o localitate din raioanele Glodeni, Soroca și Rezina nu dispune de stație de epurare. Din cele 101 stații de epurare, funcţionale erau 92 de unităţi. Cea mai bună situație privind funcționalitatea stațiilor de epurare a fost în mun. Chișinău și regiunea Nord a țării.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu