Peleți și brichete din biomasă pentru încălzirea caselor: ce potențial există în Republica Moldova
DOC/ Start sezonului de vânătoare în Moldova. Cotele de vânătoare pentru sezonul 2021-2022 au fost aprobate
Cotele de vânătoare pentru sezonul de vânătoare 2021– 2022 au fost aprobate, iar sezonul de vânătoare poate fi considerat deschis după ce ordinul ministrei Mediului a fost publicat în Monitorul Oficial.
Potrivit ordinului, speciile de iepure de câmp, fazan și porumbel gulerat vor putea fi vânate pe terenurile de vânătoare preponderent neîmpădurite, atribuite asociațiilor de vânători și pescari, de către autoritățile administrației publice locale.
Precizăm că, după consultările publice organizate de Minister, în ordinul privind cotele de vânătoare au fost adăugate și gâscă, rață, lișiță și găinușa de baltă.
În fondul forestier de stat atribuit în folosință în scop de gospodărire cinegetică (pădure arendată) se va permite vânatul la specia mistreț.
În același timp, reprezentanții Ministerului recomandă realizarea cotelor de recoltare de către fiecare gestionar a fondurilor cinegetice pentru fiecare specie de faună de interes vânătoresc și în perioadele de vânătoare stabilite în anexa la Legea vânătorii și fondului cinegetic nr. 298/2018.
Precizăm că, Societatea Vânătorilor și Pescarilor din Moldova a anunțat câteva zile în urmă despre organizarea unei ample acțiuni de protest în toate centrele raionale din țară. Protestele vor fi organizate sâmbătă, 27 noiembrie. În Chișinău, manifestația va începe la ora 10:00 și se va desfășura în fața clădirii Guvernului, în Piața Marii Adunări Naționale. Anunțul a fost făcut de Oleg Ciocoi, președintele Societății. Vânătorilor și Pescarilor.