fbpx

Cel mai mare sondaj de opinie privind încălzirea globală: Majoritatea oamenilor cred că ne aflăm în stare de urgență climatică

 Cel mai mare sondaj de opinie privind încălzirea globală: Majoritatea oamenilor cred că ne aflăm în stare de urgență climatică

Schimbările climatice reprezintă o problemă globală. ©AP Images/European Union 2018 – EP

Susține Ecopresa, distribuie!

Cel mai mare sondaj de opinie pe tema schimbărilor climatice arată că două treimi din oameni cred că este o „urgență globală”. Sondajul a fost realizat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP), iar la întrebări au răspuns 1,2 milioane de oameni, mulți dintre ei tineri, din 50 de țări, transmite digi24.ro.

Sondajul relevă că oamenii de pe tot întinsul globului sprijină acțiunile de protejare a mediului și dau un mandat clar politicienilor să ia măsurile necesare, scrie The Guardian.

Tinerii s-au arătat cei mai îngrijorați, 69% dintre cei cu vârsta de 14-18 ani considerând că este vorba despre o urgență climatică; 58% dintre cei cu vârstă de peste 60 de ani sunt de aceeași părere, ceea ce sugerează că nu există o prăpastie mare între generații.

Chiar dacă măsurile necesită schimbări majore în țările lor, majoritatea respondenților tot sprijină acțiunea.

În țările unde combustibilii fosili reprezintă o sursă majoră de poluare, oamenii susțin energia regenerabilă,inclusiv în SUA (65% suport), Australia (76% suport) sau Russia (51% suport).

În țările unde au loc defrișări masive, oamenii sprijină protejarea pădurilor – Brazilia (60%), Indonezia (57%). 

Sondajul poate fi citit integral aici:

UNDP-Oxford-Poeples-Climate-Vote-Results

Măsuri necesare

Potrivit sondajului, cele mai populare măsuri de combatere a schimbărilor climatice sunt protejarea și regenerarea pădurilor, folosirea energiei regenerabile și agricultura ecologică. Cea mai puțin populară dintre cele 18 măsuri de combatere a schimbărilor climatice este dieta pe bază de plante, cu un sprijin de doar 30%.

Și genul respondenților a fost un factor de diferențiere în unele zone: în 16 țări, numărul bărbaților și băieților care consideră că ne aflăm în stare de urgențî climatică a fost cu cel puțin 5% mai mare decât al femeilor și fetelor. În alte țări – SUA, Australia, Canada, Marea Britanie – mult mai multe femei și fete s-au declarat îngrijorate de încălzirea globală decât bărbații și băieții.

Factorul „educație”

Țările cu cea mai mare proporție de cetățeni care cred că ne aflăm în stare de urgență climatică sunt Marea Britanie și Italia (81%), Australia (72%), SUA, Rusia (65%), India(59%). Cea mai mică proporție, 50%, s-a înregistrat în Republica Moldova.

Datele sondajului arată că, cu cât mai educat este respondentul, cu atât mai probabil este ca el să considere că ne aflăm în stare de urgență climatică.

Motivul pentru care mai mulți bărbați și băieți sunt îngrijorați de schimbările climatice în țări ca Nigeria sau Vietnam poate fi acela că fetele au acces mai mic la educație în aceste zone, scrie Guardian.

Pe de altă parte, nu este clar de ce mai multe femei și fete se declară îngrijorate de schimbările climatice în cele patru țări vorbitoare de limba engleză – SUA, Australia, Canada, Marea Britanie.

Sprijin popular pentru acțiune

Sondajul UNDP a fost realizat în 50 de țări cu nivel de trai ridicat, mediu și scăzut, reprezentând mai mult de jumătate din populația globului.

Sondajul s-a desfășurat între octombrie și decembrie 2020, iar datele au fost culese online.

„Vocea oamenilor e clară: vor acțiuni pentru combaterea schimbărilor climatice”, a declarat Cassie Flynn, consilier UNDP pe probleme climatice. „Mesajul principal este că, dacă guvernele iau măsuri drastice în această chestiune, vor avea sprijinul oamenilor”.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!