După COP29, Republica Moldova așteaptă sprijin pentru proiectele sale de mediu și energie verde
Cinci pași prin care să te pregătești pentru o activitate de observat păsări
Urmează alte câteva zile libere, în care tragem linie după un an plin de provocări, în care ne odihnim și ne facem planuri pentru 2021. O activitate relaxantă, care ne aduce mai aproape de natură, este observatul păsărilor. Iată câțiva pași pe care trebuie să-i parcurgi înainte să pleci pe teren, scrie Green Report.
Fă o listă cu păsările pe care le-ai putea găsi în zonă
Există unele păsări care rămân în țara noastră pe toată durata anului. Dintre acestea, scrie-le pe cele care pot fi văzute în zona ta, apoi caută fotografii cu ele, ca să le recunoști mai ușor. În acest sens te-ar putea ajuta un determinator de păsări, care este o carte cu ilustrații.
Descarcă aplicații utile
„Merlin Bird ID by Cornell Lab”, de exemplu, este o aplicație care-ți va spune ce pasăre ai văzut dacă răspunzi la cinci întrebări și încarci o fotografie. Sau dacă auzi o pasăre al cărei tril te încântă, dar n-o poți vedea, îți va fi de ajutor BirdNET, o aplicație care recunoaște 1.000 dintre cele mai întâlnite specii din America de Nord și Europa. Sau, dacă vrei ceva creat în România, numai cu specii de aici, grupul Milvus a lansat primul determinator online de păsări.
Adu păsările mai aproape
Ca să-ți crești șansele să vezi păsări (nu doar iarna, ci tot timpul) poți să creezi în aceste zile câteva hrănitori pe care să le agăți pe balcon sau în fața casei. Societatea Ornitologică din România (SOR) a pus la dispoziția curioșilor mai multe video-uri în care sunt arătați pașii prin care se pot obține hrănitori din sticle de vin, PET-uri sau chiar dintr-un pomelo. Tot cei de la SOR explică și cum pot fi hrănite corect păsările în timpul iernii. De exemplu, nu trebuie hrănite cu produse de panificație, cum ar fi biscuiți sau covrigi. Însă sunt recomandate semințele de floarea soarelui, de dovleac, de cânepă, nucile, alunele crude, fructele uscate și legumele fierte.
Sursă de apă
Așază lângă hrănitori și o sursă de apă pentru păsări. Dacă termometrul scade sub 0 grade, pune apă mai caldă, astfel încât să nu înghețe foarte repede.
Fă-ți poftă de admirat păsări
Dacă ți se pare prea frig afară și nu te înduri să pleci de la căldură, există două resurse care te-ar putea face să te răzgândești. Pe grupul de Facebook „Fauna României – Conservare prin educaţie” utilizatorii postează regulat fotografii cu păsările (și nu numai) pe care le-au surprins la noi în țară. Sub fiecare poză este menționată specia, precum și locul unde a fost realizată. „Sounds of the Forest” este prima hartă, la nivel mondial, care colectează sunetele pădurii. Oricine poate asculta și încărca sunete înregistrate într-o pădure din zona sa. România este prezentă pe hartă cu două înregistrări, din județele Mureș și Prahova.