Două mii de lei pentru apă potabilă din apeduct
Deja de un an, locuitorii comunei Lebedenco din raionul Cahul nu mai cară apă cu gălețile de la fântâni sau de la izvoarele aflate la mare depărtare. Acum satele Lebedenco și Ursoaia din componența acestei comune beneficiază de un sistem de apeduct modern, iar oamenii nu mai simt lipsa apei, mai ales în timpul verii. Pentru acest confort, cetățenii au venit cu câte o contribuție de doar două mii de lei.
Svetlana Sulac, o săteancă de 80 de ani, a uitat demult gustul apei de la fântâna din fața porții sale. Cu câțiva ani în urmă, când încă nu era apeductul, familia Sulac și-a construit o altă fântână direct în ogradă. Cu ajutorul unei pompe, scotea apa de aici și o folosea la treburile casnice. Cu toate acestea, femeia s-a bucurat enorm când a auzit că localitatea, în sfârșit, va avea un apeduct centralizat modern. „Am contribuit cu două mii de lei, iar asta nu e mult pentru o asemenea bogăție. Apa e filtrată, o poți bea, dar și folosi la robinetele din baie și bucătărie”, povestește mătușa Svetlana, arătându-ne cu mândrie că are apă la toate robinetele.
Echipamente tehnice deteriorate din cauza apei din fântâni
Odată cu instalarea apeductului, doamna Ecaterina Cașîneanu din Ursoaiaîși poate uda în voie florile din fața porții și din curte. În zilele caniculare, ea își planifică să-și ude „fetele” (așa își alintă ea plantele îngrijite cu drag) atât dimineața, cât și seara. Are și ea o fântână în curte, construită cu mai mulți ani în urmă pentru două familii, a ei și a vecinei, dar în timpul verii apa nu era suficientă. Mai mult decât atât, din cauza apei cu impurități din fântână, i s-au deteriorat câteva pompe și o mașină de spălat. Deja de un an, doamna Ecaterina vede și simte beneficiile unui sistem de apeduct, iar apa de la robinet este bună și curată.
Apa a ajuns și la „Kamceatka”
De apă curată beneficiază și locuitorii din partea de sus a satului Ursoaia, mahalaua numită de săteni „Kamceatka”. Aici sunt doar câteva case, parcă izolate de sat, iar lipsa apei potabile a fost o problemă foarte mare pentru oameni, deoarece apele subterane sunt la o adâncime de 26 de metri. „Căram apa cu cisternele ruginite, apoi o puneam în bazine improvizate și o păstram acolo câteva săptămâni. Vă imaginați ce calitate avea acea apă stătătoare?”, povestește doamna Valentina Miron, care împreună cu Ecaterina Cașîneanu a mers prin localitate să-i convingă pe săteni să contribuie cu bani pentru construcția sistemului de apeduct. Acum familia Valentinei Miron este mulțumită că problema a fost rezolvată, iar chinul de a căra apă de la mare distanță a luat sfârșit.
Unii sunt dispuși să plătească și mai mult pentru apa potabilă, alții continuă să folosească apa tehnică
Andrei Popușoi, șef Secție management integrat al proiectelor din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Sud, precizează că sistemul de aprovizionare cu apă a comunei Lebedenco a fost construit în cadrul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale”, realizat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) cu suportul financiar al Guvernului Elveției. Valoarea acestui proiect a fost de 3,9 milioane de euro, iar cetățenii care sunt și beneficiari finali au venit cu o contribuție totală de 60 de mii de euro. „Într-o ședință la care au participat și finanțatorii s-a agreat suma de două mii de lei ca și contribuție a fiecărei familii, inclusiv pentru tranșarea, instalarea contorului și alte lucrări. Oamenii sunt mulțumiți, iar unii sunt gata să plătească și cinci mii de lei pentru conectare, numai să aibă apă calitativă. Sunt însă și oameni care nu sunt de acord să plătească contribuția de două mii de lei și continuă să se folosească de fântânile cu apă subterană care nu este, de fapt, apă potabilă, ci apă tehnică”, menționează specialistul ADR Sud.
În prezent, aproximativ 2700 de locuitori ai comunei Lebedenco au acces la o sursă sigură de apă potabilă. În viitorul apropiat și locuitorii din satele megieșe vor beneficia de apă la robinete, deoarece sistemul de apeduct se va extinde spre localitățile Pelinei, Găvănoasa, Vulcănești și Alexandru Ioan Cuza.
Lilia Zaharia/ Asociația Presei Independente
Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova”, finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și comunicare și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API). Conținutul articolului aparține autorilor și nu reflectă neapărat viziunea UE sau GIZ. Pentru detalii – www.eu4civilsociety.md
1 Comment
[…] Sursa:ecopresa.md […]
Comments are closed.