Peleți și brichete din biomasă pentru încălzirea caselor: ce potențial există în Republica Moldova
Guvernul va aloca circa 300 de milioane de lei pentru a acoperi parțial pagubele din sectorul agricol
Guvernul va aloca circa 300 de milioane de lei agricultorilor, pentru a acoperi parțial prejudiciile cauzate de calamitățile naturale.
Din suma totală, 100 de milioane vor fi alocate din Fondul de Subvenționare a Agriculturii, iar 200 – din Fondul de Intervenții a Guvernului.
Pentru un hectar reînsămânțat după ce a fost semănat în toamnă, guvernul va acoperi 1080 lei. Pentru 1 ha semănat cu grâu, afectat în proporție mai mare de 60% – 1000 lei, orz – 1020 lei, rapiță – 1400 lei. De asemenea, va fi acoperit parțial și prejudiciul cauzat de grindină.
Informațiile au fost prezentate de Prim-ministrul Ion Chicu, care a susținut un briefing de presă pe subiectul situației în agricultură.
Șeful Cabinetului de miniștri a declarat că, din cauza intemperiilor, roada anului 2020 pentru culturile cerealiere din prima grupă (grâu, orz, rapiță), practic, a fost compromisă: „Anul 2020 a venit nu doar cu pandemia, dar și cu o secetă foarte dură care a provocat pierderi esențiale în agricultură. Din cele 415 mii de hectare de culturi cerealiere, aproape 200 mii au fost afectate în proproție de peste 60%”.