fbpx

La Tohatin sute de voluntari au participat la acțiunea Plantăm fapte bune în Moldova

 La Tohatin sute de voluntari au participat la acțiunea Plantăm fapte bune în Moldova

Plantăm Fapte bune în Moldova – Tohatin, 25 martie 2017. Foto: Ecopresa.md

Susține Ecopresa, distribuie!

La Tohatin, suburbie a municipiului Chișinău, sute de persoane au participat, la 25 martie 2017, la acțiunea „Plantăm fapte bune în Moldova”. Ziua a fost însorită, cu multă muzică live la tobe și voie bună.

Locul viitoarei păduri de la Tohatin a fost inițial curățat de deșeurile stihiinice, apoi pe o suprafață de 4 ha au fost plantați tei, fagi, carpeni, plopi, vinșini și alte specii de arbori. Astfel, va fi restabilită prin împădurire albia râulețului Bălţata, un afluent al Nistrului, care îşi are izvorul în aria plantării. Locul este supus alunecărilor de teren, iar prin plantări va fi fixat solul.

„Pentru ca arborii să se prindă, înainte de a plantare rădăcinile vor fi tratate cu acest „șeic nutritiv și protector”, preparat din gunoi de drajd și apă”, ne spune unul dintre voluntari, care a venit de la Iași pentru a participa la acțiune.

Majoritatea celor prezenți la „Plantăm fapte bune în Moldova” erau tineri. De asemenea, au partcipat multe familii cu copii mici. Pentru organizarea eficientă, teritoriul a fost împărțit în 16 zone de plantare.

Echipa AJMTEM a participat la plantare în zona destinată UNDP Moldova, alături de reprezentanți mai multor proiecte ale UNDP, inclusiv proiectul Biodiversitate Moldova.

Acțiunea de plantare „Plantăm fapte bune în Moldova” a fost organizată cu ajutorul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Astfel, PNUD Moldova își exprimă susținerea față de inițiativele civice de mediu și interesul față de problemele de mediu din Republica Moldova. De asemenea, participarea la plantări face parte din acțiunile de îmbunătățire a situației ecologice din țară.

Mai multe fotografii de la eveniment găsiți în albumul nostru de pe Facebook, precum și pe pagina evenimentului.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!