Descoperim cel mai spectaculos canion din Moldova

Molcomul și îngânduratul Răut, care izvorăște din raionul Dondușeni și se varsă în Nistru la Ustia, face un ocol galeș, un buzunar natural în care adună câteva dintre cele mai pitorești locuri din Republica Moldova. Încolăcind bătrânul canion ca un șarpe, râul devine meandros, își schimbă direcţia, trece pe unde-i place, creează mici peninsule de păduri sau pajiști. Întreg locul este brăzdat de poduleţe și trecători, iar peisajul stâncos, scăldat și măcinat de apele Răutului, transformă acest amfiteatru natural într-o sală de clasă unde vizitatorii învaţă istorie, antropologie, geologie, biologie, artă și turism.

De ce istorie? Poziţia geografică a locului a fost mereu ispititoare pentru valurile de civilizaţii care s-au perindat pe aici. Promontoriul înalt și posibilitatea de control al puţinelor căi de acces în zonă au asigurat condiţii foarte bune de apărare, drept pentru care această pitorească albie a adăpostit reprezentanţi ai tuturor epocilor cunoscute pe teritoriul Basarabiei. Aici există vestigii istorice datând din mileniul I î. Hr. (șase cetăţi aparţinând geţilor) și din perioada antică târzie (cultura Sântana de Mureș din sec. III d. Hr.). În preajma localităţii Trebujeni misteriosul oraș-fantomă Shehr al Jedid (Orașul Nou) din timpul Hoardei de Aur păstrează secretele secolului al XIII-lea, când a fost construit și a cunoscut prosperitatea. Așezarea era dotată cu construcţii specifice unui oraș oriental (moschee, mausoleu, caravanseraie și băi de tip oriental).

Ruinele băilor, mai precis fundamentul și un perete, pot fi încă observate pe dealul de lângă satul Trebujeni și poartă numele de „Băile tătărești”, iar rămășiţele acestea vorbesc de la sine despre luxul băilor de odinioară. După ce orașul a încetat să mai existe (a doua parte a sec. al XIV-lea), pe locul acesta a apărut localitatea medievală Orhei, dotată cu o cetate și infrastructură specifică secolului al X V-lea (din care, din păcate, nu s-a păstrat mai nimic). Un secol mai târziu, la aproape 15 k m distanţă, a apărut noul și actualul Orhei, iar leagănul istoric din buzunarul Răutului a rămas să poarte numele de Orheiul Vechi.

Geologic vorbind, relieful stâncos care se unduiește cât vezi cu ochii arată că Orheiul Vechi este rezultatul unui amar de ani de evoluţie, schimbare, modelare sub influenţa vântului și a Răutului, cel mai important element geomorfologic. Întregul peisaj este săpat cu îndărătnicie de acest râu care creează defileuri și chei după bunul plac. Totul în jur e o poveste a luptei milenare între piatră și apă, chiar și copacii care cresc cine știe cum pe creste golașe vorbesc de vechea încăpăţânare a apei de a săpa în stâncă și de binecunoscuta îndărătnicie a pietrei de a rezista.

Rezistenţa e cuvântul-cheie și când vine vorba de altarele credinţei ortodoxe. Crucea de piatră masivă, instalată la marginea prăpastiei, arată că aici, în frumuseţea și liniștea locului, oamenii au căutat neîntrerupt să se apropie de Dumnezeu. Peșterile, săpate cu veacuri în urmă, demonstrează faptul că sihaștrii și misionarii care fugeau de prigoană își găseau aici liniștea și pacea psihologică. Arhicunoscuta peșteră a mănăstirii Butuceni, săpată în stâncă, este moștenirea unui grup de 12 călugări ortodocși din sec. al IIIlea, iar acum e deschisă pentru sutele de vizitatori care vor să vadă cum e să te închini divinităţii într-un locaș atât de strâmt, întunecos și totuși foarte special. O destinaţie cu totul aparte pentru turiștii autohtoni și cei străini este chilia lui Bosie, situată în canion la mijlocul distanţei dintre podurile spre Butuceni și Trebujeni. Aici se află câteva inscripţii în piatră, datând din sec. al XVII-lea deasupra altora mai vechi (sec. XV). Aceste texte, scrise în limbile slavonă și română, spun următoarele: (slavonă) „Această mănăstire a făcut-o robul lui Dumnezeu Bosie, pârcălabul de Orhei, împreună cu soţia și copiii săi, spre cinstirea lui Dumnezeu, întru iertarea păcatelor sale. Selevestru, anul 7173 (1665)” și „Acestu zapis l-au făcutu Vasile Adeescul și cu Răzmeriţă Leca în zilele lui Constatin Vodă candu au ernat Ucraina în Ivance și au fost Steta hatman la Ucraina și noi am ernatu atuncie aicie. Leato 7198 (1689)(română).” Puţini știu de acest loc, dar tocmai aici se consideră că se află cea mai veche inscripţie medievală din Republica Moldova.

Să nu uităm că Orheiul Vechi arată cum factorul uman, indiferent de timpuri și culturi, s-a adaptat și s-a transformat sub presiunea naturii din acest loc, cum omul a învăţat să utileze resursele naturale și să întemeieze centre importante din punct de vedere militar, politic sau economic. Tocmai de aceea aici a fost înfiinţată în anul 2008 o rezervaţie natural-culturală care a devenit cel mai important sit cultural din Republica Moldova, aflându-se din 2005 în procesul de nominalizare pentru a fi înscris în Lista Patrimoniului Cultural Mondial al UNESCO.

Din punct de vedere turistic, complexul Orheiul Vechi poate fi considerat un caz de succes. Suprafaţa relativ mică și abundenţa de obiective interesante atrag anual mii de turiști în pelerinaje diverse ca scop și durată: să viziteze mănăstirile și schiturile, să admire peisajele unice, să încerce mâncare tradiţională, să se bucure de cântecele autentice din regiune, să se plimbe pe ulicioarele strâmte ale Trebujeniului și Butuceniului și să admire puţina arhitectură tradiţională care a rămas în Moldova. Mai nou, Orheiul  Vechi a devenit locul în care mulţi oameni practică hobby-uri noi: se caţără pe stânci, se dau cu parapanta, fac yoga, organizează festivaluri de muzică clasică, merg în drumeţii, degustă vinuri, fac birdwatching.

Într-un cuvânt, sărbătoresc Natura în multiplele ei forme, culori, imagini și senzaţii într-o locaţie specială, aflată la o aruncătură de băţ de Chișinău. În vremurile pe care le trăim, marcate de conexiuni rutiere și distanţe acoperite în câteva zeci de minute, mașini personale și orare de autobuz, rămâne să găsim timp pentru a admira frumuseţile Orheiului Vechi. Și totuși, așa cum găsim timp pentru a sta cu cei dragi sau a privi televizorul, putem sacrifica o zi de duminică pentru a merge să ne cunoaștem istoria și Natura ţării noastre.

Silvia Ursul

 Articol publicat în cadrul proiectului „Comunitate responsabilă – peisaj terestru conservat”, implementat de Mișcarea Ecologistă din Moldova cu suportul Programului de Granturi Mici GEF, implementat de PNUD Opiniile exprimate în această lucrare sunt cele ale autorului și nu angajează responsabilitatea Programului de Granturi Mici al GEF.

Articol apărut în luna octombrie 2017, numărul 10 (308) al Revistei „NATURA”,

www.natura.md