Calabria, terra magică între cer şi mare

Aşteptam de ani de zile să vizitez regiunea Calabria dar nu s-a ivit niciodată ocazia, aşa că am acceptat cu multă curiozitate invitaţia Camerei de Comerţ din Cosenza. Vroiam să aflu dacă este chiar aşa cum se spune despre Calabria: că este în mâinile mafiei calabreze „N’drangheta” şi că e mai bine de stat acasă! În imaginaţia colectivă, Calabria este un teritoriu de vis, dar inaccesibil tocmai din acest motiv.

Vă invit să vizităm împreună locuri de nedescris, unde culorile şi parfumurile terrei emană ceva ce ne poartă în timp, la originile noastre şi ne ţine departe de „lumea dezlănţuită”.

O lume de o extraordinară frumuseţe cu casteluri, burguri în miniatură presărate pe piscurile muntoase, privind în jos spre valurile zgomotoase care se izbesc de temelia rocilor, sanctuarii, zone arheologice, râuri, lacuri, dar mai ales marea de o nespusă frumuseţe! Calabria este încinsă ca într-o îmbrăţişare strânsă între două mări, Ionică şi Tireniană, între albastrul transparent şi azurul profund în care se oglindesc piscurile mai multor masive muntoase, iar cele peste 780 de km de plaje cu nisip şi ţărmuri sălbatice aduc acestor ţinuturi faima de „Paradis terestru”.

Arborii din Calabria
Arborii din Calabria

Sila – muntele blând al Calabriei

Vizita noastră începe cu Masivul Pollino şi Parcul Naţional del Pollino, Platoul Silei cu lacurile Cecita, Ampollino şi Arvo, care i-au dat denumirea de „gran bosco d’Italia” (marea pădure a Italiei).

Sila este un platou muntos aflat în centrul Calabriei şi în inima Mediteranei, iar graţie biodiversităţii ei a fost inclusă în reţeaua rezervaţiilor biosferice  „Omul şi biosfera” (MAB) ale UNESCO şi a aderat la Carta Europeană pentru Turismul sustenabil în ariile protejate.

Un teritoriu imens cu splendori naturale şi peisaje de invidiat, cu brazi argintii giganţi şi castani pătrunşi de liniştea vântului timid care tulbură frunzele foşnind la atingerea razelor de soare răzleţe, răzbind cu greu prin acoperişul des al pinilor seculari.

Panou informativ în Parcul Sila
Panou informativ în Parcul Sila

Parcul Sila este un paradis nu doar pentru umanitate, ci şi pentru numeroasele specii de animale sălbatice şi domestice, precum rasa podolica calabreză. La fel, aici găsim şi produsele tipice calabreze: gustoasele salamuri şi brânzeturi ovine şi caprine, „Cipolla rossa di Tropea IGP” (ceapa roşie din Tropea); „Patata della Sila IGP” (cartoful de Sila IGP); „Limoni di Rocca Imperiale IGP”; „Liquirizia di Calabria DOP”; „Bergamoto di Reggio DOP”; „’Nduja di Spilinga” (grăsime de porc cu ardei iute concentrat) etc.

Mămaligă cu hribe în pâine coaptă pe jar
Mămaligă cu hribe în pâine coaptă pe jar

La sfântul patron al Calabriei

Încă din antichitate călătoria reprezenta pentru om o metaforă a existenţei, o continuă căutare de sine, o sete de inefabil şi inedit pe care o găseau nu de puţine ori în peregrinajele spre locurile sacre.

Ne continuăm şi noi călătoria pe drumuri şerpuitoare tipice Carpaţilor noştri, doar că ne aflăm la poalele Apeninilor calabrezi, în Riviera Cedrilor pe coasta tireniană a Calabriei pentru a vizita Santuarul lui San Francesco di Paola, sfântul patron al Calabriei, un eremit născut la Paola, pe 27 martie 1416 şi mort la Tours, în Franţa, pe 2 aprilie 1507.

Corpul lui Gioacchino di Fiore
Corpul lui Gioacchino di Fiore

Printre miracolele înfăptuite de San Francesco di Paola, amintim trecerea Strâmtorii Messina (care leagă Sicilia de Calabria ) în 1464 cu o barcă cu vele, învierea mieluşelului Martinello, devorat de către constructorii înfometaţi ai schitului, readucerea la viaţă a unui peşte Antonella, mâncat de aceiaşi muncitorii şi aruncat în izvoraşul numit „Cucchiara”, azi loc de pelerinaj şi unde se bea, cu un polonic, apă sfinţită cu puteri vindecătoare. Aceste locuri sfinte întâmpină şi astăzi milioane de pelegrini în căutare de sine şi de miracole, iar San Francesco di Paola nu mai este doar protectorul Calabriei, ci şi al creştinilor din lumea întreagă.

Abatele Gioacchino da Fiore, cel care a inspirat Divina Commedia

Drumeţului îi stă bine cu drumul aşa că ne continuăm calea spre ultima metă, Abbazia di San Giovanni in Fiore. Edificiul a fost construit în secolul al XII-lea de abatele Gioacchino da Fiore. Teolog şi gânditor calabrez, primul reformator al Ordinului Cistercian şi fondator al Ordinului Florense, „profetul Duhului Sfînt”, Gioacchino da Fiore, după 8 secole de la moartea sa, continuă să inspire gândirea filosofico-teologică a Occidentului. S-a născut la Celico, în Calabria în 1135, iar la 20 ani a făcut un pelerinaj în Terra Sfântă unde, după spusele cronicilor epocii, în timpul şederii la Jerusalim a primit revelaţia dublei Legi, adică înţelegerea concordanţei între Vechiul şi Noul Testament, intuiţie care va deveni apoi fundament şi metodă a doctrinei sale exegetice.

Trinitatea lui Gioacchino da Fiore
Trinitatea lui Gioacchino da Fiore

Gioacchino se dedică scrierii Genealogia, un text scurt însoţit de o diagramă reprezentând arborele generaţional. Prezenţa acestor ilustraţii a constituit apoi o sursă de inspiraţie pentru interpreţii succesivi, printre care şi Dante Alighieri în Divina Commedia, care îi dedică nişte versuri în Cântul XII din Paradis (vv.139-141) şi, spun unii, că toată Divina Commedia ar fi inspirată din scrierile abatelui Gioacchino da Fiore.

Cele trei opere principale ale lui Gioacchino sunt: Psalterium decem chordarum; Liber concordiae Novi ac Veteris Testamenti şi Expositio in Apocalypsim, în care se reflectă intuiţiile şi profeţiile sale. După un model trinitar, Gioacchino a divizat istoria în trei epoci fundamentale, trei vârste care stau la baza gândirii teologice gioachimite:

Vârsta Tatălui, corespunzătoare Vechiului Testament (Ebraismul) de la Adam la Ozia, regele Iudeii (784-746);

Vârsta Fiului, cuprinsă între venirea lui Hristos şi anul 1260 (când s-a presupus sfârşitul lumii), reprezentând  Noul Testament care a conferit oamenilor rolul de fii ai lui Dumnezeu (Creştinismul);

Vârsta Duhului Sfânt a Evangheliei Eterne care ar fi caracterizată de o perioadă în care oamenii ar intra în contact direct cu Dumnezeu, ajungând la libertatea deplină predicată de mesajul creştin, perioadă cuprinsă între 1260 şi sfârşitul „mileniului sabatic”.

Idealul evangelic care ar fi venit în viitor, după spusele lui Gioacchino, nu ar fi fost un proiect de întoarcere la origini, ci aşteptarea a ceva absolut superior, o nouă lume, o nouă umanitate, o nouă Biserică şi organizarea unei noi existenţe spirituale care să o întreacă pe cea a timpului prezent.

Bazilica San Giovanni in Fiore, unde se află corpul lui Gioacchino di Fiore
Bazilica San Giovanni in Fiore, unde se află corpul lui Gioacchino di Fiore

Cercurile trinitare în trei culori şi numele lui Dumnezeu este capodopera teologiei figurale şi a simbologiei lui Gioacchino, figură care exprimă viziunea sa teologică a istoriei lumii, înţeleasă în întreaga ei totalitate şi în devenirea sa progresivă ca „teofanie” sau manifestare temporală a eternului mister Dumnezeu-Trinitate. Sugestivul tablou simbolic sintetizează cu limbajul său viziv şi imediat, motivele fundamentale ale doctrinei lui Gioacchino da Fiore. O relevanţă deosebită o are în figură, simbolismul Tetragramei divine IEUE (sau IEVE).

Gioacchino da Fiore a murit în 1202 la Pietralata în Calabria, însă doctrinele sale au influențat toate tentativele orientate spre un reînnoire spirituală.

Din cauza viziunii teologice conţinute în profeţiile sale şi pentru criticile aduse diverselor structuri ecleziastice din programul său de reînnoire a vieţii monahale, toate scrierile lui Gioacchino da Fiore au fost condamnate de către Concilium Lateranense din 1215 şi nici după 800 de ani nu a fost încă beatificat.

Corespondenţă din Italia, Julia-Sandra VIRSTA