Ziua Mediului se lansează sâmbătă cu o drumeție. Cum poți participa și tu
Sâmbătă, 5 iunie, Ziua Mediului va fi lansată cu o drumeție. Organizatorii, Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic, anunță că doritorii vor face o drumeție și un popas în unul din cele mai frumoase peisaje ale republicii, între s. Furceni-Trebujeni.
Participanții vor învăța despre turismul etic de la echipa LiMon, binecunoscută pentru experiența turistică (alpinism, montan, expediții în întreaga lume (câțiva membri au atins chiar și culmile Everestului)). Aceștia vor explica cum se organizează un camping, cum se face focul, se amenajează o baie, toaletă, cum se utilizează apa de izvor, cum strângem după noi, astfel încât să aducem daune minime naturii.
De asemenea, participanții vor studia biodiversitatea locală, vor sta seara la un foc de povești – cel puțin cei care vor dori să rămână peste noapte.
Organizatorii informează că vor asigura transport în limita locurilor disponibile. Participarea este gratuită. Doritorii sunt rugați să dețină echipament, mâncare (eventual, tacâmuri, farfurie, cană) și să fie îmbrăcați corespunzător.
Cei care nu dețin echipament – hamace, corturi, izolatoare, saci de dormit – poate să închirieze direct de la LiMon.md. Cei care vor să participe, sunt rugați să completeze un formular de participare – https://docs.google.com/…/1FAIpQLSd…/viewform…
Festivalul Ziua Mediului se va desfășura în perioada 5-26 iunie, cu drumeții, excursii, iarmaroc de sărbătoare, comunicare online și program artistic. Va fi o combinație dintre evenimente online și offline.
Online: se va desfășura pe Facebook, Ziua Mediului Moldova – reportaje, teasere, anunțuri, informații, Live-uri, foto, video, concert LIVE etc.
Offline vor fi mai multe evenimente, în zilele de weekend
- 5-6 iunie – Drumeție cu corturile în Furceni, Orhei, ghidată de echipa Exitpoint.
- 12-13 iunie – Excursie într-un parc fotovoltaic și turbine eoliene.
- 19 iunie – Expediție pe Nistru pe caiacuri.
- 26-27 iunie – Eco-iarmaroc de sărbătoare, cu expoziții și activități.
Prin acest eveniment, organizatorii își doresc să comunice despre diversitatea comunității de mediu din Moldova – de la turism, agricultură ecologică, reciclare, până la eco-tehnologii și afaceri verzi. “Ne propunem ca publicul să vadă și să experimenteze anumite activități, să cunoască oameni din comunitate, noi viziuni, noi idei, să devină mai sensibili la subiectele de mediu și să adopte noi comportamente prietenoase naturii”, spune echipa AJMTEM.
Ziua Mediului este un Festival format în anul 2016, la inițiativa unui proiect al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP Moldova) și perpetuat ulterior în cadrul Asociației Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic (AJMTEM).
Evenimentul din acest an este organizat de AJMTEM, în cadrul unui proiect finanțat de Programul de Granturi Mici GEF – PNUD și asistența financiară a Suediei, cu suportul Organizației Mondiale a Sănătății în Moldova (OMS), UNDP Moldova, în parteneriat cu comunitatea de mediu – organizații, proiecte, activiști, afaceri verzi etc.
Tematica anului 2021 pentru Ziua Mondială a Mediului este conservarea ecosistemelor.