Zăpada şi gheaţa a peste 50 de gheţari din Noua Zeelandă continuă să scadă
Zăpada şi gheaţa a peste 50 de gheţari din Insula de Sud din Noua Zeelandă continuă să scadă, conform unei analize care se efectuează anual, la sfârşitul verii australe, informează agenţia Xinhua și Agerpres.ro.
Săptămâna trecută, oameni de ştiinţă de la Institutul Naţional de Cercetare a Apei şi Atmosferei din Noua Zeelandă (NIWA), Universitatea Victoria din Wellington şi Departamentul de Conservare au realizat mii de fotografii aeriene ale gheţarilor. Unele dintre ele sunt utilizate pentru a construi modele 3D care monitorizează modificările volumului de gheaţă.
În fiecare an, programul de monitorizare NIWA evaluează numeroşi gheţari şi altitudinea liniei gheţii pentru a observa ce cantitate din zăpada din iarna precedentă a rămas pe fiecare gheţar. Analiza aeriană pe termen lung oferă o cronologie valoroasă, care se întinde până în 1977 şi demonstrează vizual cât de mult s-au retras gheţarii.
De la prima astfel de analiză, temperatura globală a crescut cu aproximativ 1,1 grade Celsius, a declarat cercetătorul principal NIWA Andrew Lorrey, care conduce proiectul, adăugând că mulţi dintre gheţarii din Noua Zeelandă suferă din cauza temperaturilor extrem de ridicate din timpul verii, exacerbate de un val de căldură în mediul marin.
Altitudinile liniei de zăpadă la nivelul gheţarilor, cunoscute şi sub numele de altitudini ale liniei de echilibru (ELA), îi ajută pe oamenii de ştiinţă să evalueze în mod direct sănătatea anuală a gheţarilor. Dacă un gheţar a scăzut în dimensiune, ELA este mai mare, deoarece rămâne mai puţină zăpadă din timpul iernii. În cazul în care gheţarul creşte, ELA este mai scăzută, rămânând mai multă zăpadă din perioada iernii, a spus Lorrey.
Lauren Vargo de la Universitatea Victoria din Wellington a declarat că retragerea este cauzată de faptul că majoritatea gheţarilor din Noua Zeelandă au pierdut din masă în majoritatea anilor din ultimul deceniu.
Studiul NIWA estimează că peste o treime din volumul de gheaţă din lanţul muntos Alpii de Sud din Noua Zeelandă s-a pierdut de la începerea înregistrărilor.
Gheţarii în retragere vor avea efecte de mare anvergură, cum ar fi modificarea peisajului, afectarea mijloacelor de trai ale populaţiei care se bazează pe aceste minuni naturale pentru turism şi urmările pe care le are reducerea cantităţii de apă provenită din topirea gheţii şi zăpezii în perioadele de secetă, a spus Lorrey.
Andrew Lorrey a subliniat, de asemenea, necesitatea urgentă a încetinirii schimbărilor climatice, deoarece impactul acestora va deveni din ce în ce mai costisitor şi mai greu de evitat.