fbpx

VOX/ Problemele de mediu din satul Răzeni, între „nu avem” și „ajutați-ne”

 VOX/ Problemele de mediu din satul Răzeni, între „nu avem” și „ajutați-ne”
Susține Ecopresa, distribuie!

Poluarea aerului, calitatea proastă a apei sau insalubritatea sunt printre cele mai cunoscute probleme de mediu, care afectează direct sănătatea umană. Un sondaj de opinii în satul Răzeni, raionul Ialoveni, ne-a arătat, însă, că părerile oamenilor despre problemele de mediu sunt împărțite. În timp ce unii sunt nemulțumiți de gunoiștea care le provoacă disconfort, sau de fumul dens de la arderea frunzelor, alții afirmă că nu sunt probleme de mediu în sat.

Deși zgârciți la vorbă, unii răzeneni ne-au spus că în sat gunoiul se colectează centralizat, au apeduct, iar unii și canalizare – drept că nu centralizat, dar o groapă în grădină pentru apele uzate. Din păcate, acest fapt nu-i deranjează. Potrivit altora, localitatea nu are probleme de mediu. Sunt și din cei care la mediu atribuie chestiunea drumului nereparat. Totuși, mai mulți localnici au vorbit cu durere despre starea mediului la nivel local.

 „Gunoiștea din sat care se află lângă iaz, bate vântul, gunoiul este împrăștiat și ajunge și în apă, și pe terenurile agricole, inclusiv în ograda casei mele”, ne spune un tânăr. Potrivit lui, o soluție ar fi sortarea și, ulterior, reciclarea deșeurilor. Despre mirosul venit de la gunoiște ne vorbește și o doamnă, iar o rezolvare o vede în atitudinea mai conștiincioasă a sătenilor.

Câțiva localnicii cred că ar fi bine de curățat fântânile din localitate – deși satul este conectat la apeduct, mai merg la fântână, când nu este apă la robinet.

Arderea frunzelor și a gunoiului din curți îi supără pe răzeneni. În unele seri, fumul este foarte dens și este în regiunea grădiniței, spune cu îngrijorare o localnică, a cărui copil frecventează instituția preșcolară. Se teme că fumul îi afectează sănătatea, s-a adresat la autorități care au îndemnat-o să sune la poliție, pentru ca făptașii să fie amendați. Ea susține că s-ar rezolva problema prin majorarea amenzilor și semnalarea cazurilor de către cetățeni.

Alte probleme de mediu locuitorii dinRăzeni nu au menționat, însă s-au arătat deschiși să participe la diverse acțiuni ecologice, cum ar fi de salubrizare sau de plantare a arborilor.

O scurtă analiză a discuțiilor cu oamenii de la Răzeni ne arată că sunt percepute doar problemele vizibile și care i-au afectat direct, lipsind o educație și conștientizare ecologică.. Într-o notă, Agenția Europeană de Mediu scrie că un mediu curat este esenţial pentru sănătatea umană şi bunăstare.

Menționăm că, printre problemele de mediu care se întâlnesc în localitățile din R. Moldova sunt: gestionarea greșită a deșeurilor, poluarea resurselor de apă, suprafața redusă a terenurilor împădurite, pierderea biodiversităţii, poluarea aerului, degradarea solului etc. și, deja tot mai mult, schimbările climatice, agravate de lipsa educației ecologice.

VIDEO: Ecaterina Alexander

Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul „Cu atitudine pentru un mediu sănătos” la nivel național.

Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!