fbpx

Vor fi plantați 2,5 milioane de puieți. IPM va monitoriza acțiunile de plantare din cadrul campaniei „Un arbore pentru dăinuirea noastră”

 Vor fi plantați 2,5 milioane de puieți. IPM va monitoriza acțiunile de plantare din cadrul campaniei „Un arbore pentru dăinuirea noastră”

Imagine simbol: editiadedimineata.ro

Susține Ecopresa, distribuie!

Circa 2,5 milioane de puieți vor fi plantați în acest an în cadrul campaniei anuale „Un arbore pentru dăinuirea noastră”, care va demara în luna noiembrie. Responsabil de monitorizarea plantărilor va fi Inspectoratul pentru Protecția Mediului. Inspectorii vor verifica ca autoritățile care au solicitat puieți să le și planteze. Potrivit ministrei Mediului s-a decis de monitorizat procesul pentru că în anii precedenți au fost cazuri când puieții solicitați au ajuns în depozite, în loc să fie plantați.

Ulterior, vor fi întocmite acte de constatare, iar în cazul în care se va constata încălcarea modului și a termenelor de împădurire, a terenurilor neîmpădurite, vor fi aplicate sancțiuni, în conformitate cu legislația în vigoare.

Pentru a respecta procesul tehnologic la cultivare a materialului forestier de reproducere, Agenția „Moldsilva” a inițiat o evaluare a pepinierelor silvice de la întreprinderile silvice subordonate.

„În perioada întregii campanii de plantare, vor fi efectuate lucrări de creare a culturilor silvice în fondul forestier și regenerare naturală pe o suprafață de 347 ha. În acest scop, vor fi oferite circa 30 tone de ghindă pentru plantare în sol și circa 2,5 milioane de puieți”, a precizat Cantaragiu.

Ministra a mai spus că costul campaniei este de 13 milioane de lei. Agenția Moldsilva a înaintat către Fondul Ecologic Național două proiecte în acest sens, unul de trei milioane pentru ziua de lansare a campaniei – 13 noiembrie, și altul de 10 milioane de lei pentru întreaga durată a campaniei.

Campania „Un arbore pentru dăinuirea noastră” va fi desfășurată pe întreg teritoriul țării. Potrivit ministrei, Inspecțiile teritoriale  pentru protecția mediului, autoritățile publice locale de nivelul I și II au identificat suprafețele pasibile împăduririi și au solicitat drept necesar pentru campania de plantare din acest an circa 618 mii arbori și 9 mii arbuști, inclusiv, mun. Chișinău 101 mii arbori și mun. Bălți 1300 arbori și 1000 unități arbuști. Cele mai solicitate specii au fost bradul, molidul, ienupăr, dar și stejar, mesteacăn, tei, nuc, arțar frasin, salcâm și salcie.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!