FOTO/VIDEO: „Vindeau” lemne de foc din penitenciar. Au înșelat șapte persoane
Doi deținuți din penitenciarul de la Leova au pornit pe roate o așa-numită „afacere” cu lemne de foc. Au pus în aplicare o schemă, prin care „vindeau” masă lemnoasă din pușcărie. Aceștia însă au fost deconspirați de oamenii legii.
Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cei doi condamnați au vârste de 23 și 36 de ani. Prin schema pusă în aplicare, ei au înșelat șapte persoane din Hâncești, cărora le-au promis lemne de foc de circa 100 de mii de lei.
Deținuții au pus în aplicare schema în octombrie-noiembrie 2022, cu ajutorul altor persoane din afara pușcăriei. Mai exact, aceștia publicau pe internet anunțuri cu prețuri atractive de 1.100 de lei. Ulterior, clienții purtau discuții cu pretinșii vânzători din penitenciar și le transferau banii pe conturile complicilor prin folosirea terminalelor de plată publice din magazine sau alte locații.
Cei doi pușcăriași își ispășesc pedepsele pentru infracțiuni de omor și viol și se află în penitenciar de circa cinci ani. Astfel, odată ce intrau în posesia banilor, deținuții își cumpărau cu ajutorul altor persoane produse alimentare, țigări și dispozitive de comunicare interzise în penitenciar.
Sub conducerea procurorilor PCCOCS, în penitenciarul din Leova au avut loc patru percheziții desfășurate de ofițerii de poliție și colaboratorii Administrației Naționale a Penitenciarelor (video). Astfel, la cei doi deținuți au fost depistate și ridicate mai multe obiecte interzise: dispozitive de stocare a informației, precum și înscrisuri de ciornă.
Recent, PCCOCS a anunțat că un deținut al penitenciarului din Brănești a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru escrocherie cu lemne de foc, în valoare de peste 40 de mii de lei, față de nouă persoane.