Studiu. „Râurile din cer” sunt de vină pentru prăbușirea banchizelor din Antarctica
Când temperaturile din Antarctica au depășit cu 38 de grade Celsius normalul lunii martie, o platformă de gheață de dimensiunea Los Angelesului s-a prăbușit în apele tot mai calde din jurul continentului înghețat, scrie CNN. Temperaturile extreme s-au năpustit asupra Antarcticii prin așa-numitele „râuri din cer”, formațiuni noroase lungi care transportă aerul cald și vaporii de apă de la tropice înspre alte părți ale Pământului, potrivit unui studiu publicat în revista Nature, citată de digi24.ro.
Un nou studiu arată că aceste „râuri din cer”, care varsă provoacă ploi și zăpadă atunci când se descarcă la sol, sunt și cauza temperaturilor extreme, a topirii calotei glaciare, a dezintegrării ghețarilor și a valurilor uriașe care destabilizează banchizele din Peninsula Antarctică, care se extinde spre vârful inferior al Americii de Sud.
Astfel de condiții au fost observate când două din platformele de gheață ale peninsulei s-au prăbușit, Larsen A și B, în vara anilor 1995 și 2002. Acum, cea mai mare banchiză rămasă, Larsen C, se află și ea în riscul de a se prăbuși complet în ocean, potrivit studiului.
60% din aisbergurile din Antarctica au fost provocate de râurile atmosferice
Autorii studiului au conchis că în jur de 60% din incidentele de dezintegrare a gheții din pensinsulă, atunci când un aisberg se desprinde de o platformă de gheață sau de un ghețar, au fost declanșate de râurile atmosferice formate între anii 2000 și 2020.
O prăbușire a celei mai mari banchize din Peninsula Antarctică, Larsen C, ar fi afecta și mai mult nivelul tot mai ridicat al oceanelor. Platformele de gheață care se desprind pot provoca creșterea nivelului oceanelor, dar nu adaugă un volum uriaș pentru că ele plutesc deja în apă, însă au un alt rol crucial.
„Banchizele nu permit ghețarilor care se găsesc în spatele lor pe pământ să cadă în ocean”, a explicat Jonathan Wille, unul dintre principalii autori ai studiului de la Universitatea Grenoble Alpes din Franța. „Iar când aceste platforme dispar, nu mai stă nimic în calea ghețarilor. Viteza lor crește și încep să să alunece spre ocean. Asta, apoi, contribuie la creșterea nivelului oceanelor.”
Cercetătorii nu știu încă ce legătură există între râurile atmosferice și schimbările climatice, dar cele mai recente valuri de căldură și condițiile din Antarctica în momentul de față sunt atât de rele încât acum au apărut teorii conform cărora această criză ar putea juca un rol. Lucrurile vor fi mult mai clare dacă un astfel de eveniment va avea loc din nou pe viitor.
Topirea completă a gheții din Antarctica ar ridica nivelul oceanelor cu 60 de metri
„Întrebarea este dacă râurile atmosferice se vor manifesta mai des odată cu schimbările climatice”, a spus și Julienne Stroeve, profesor al observărilor polare la Universitatea College London, pentru CNN. „Este prea devereme să știm cu siguranță, dar este foarte probabil ca atmosfera să joace un rol tot mai mare în dezintegrarea banchizelor prin slăbirea lor cauzată de topirea [gheții] la suprafață.”
„Este destul de simplu”, explică Wille. „Pe măsură ce atmosfera se încălzește, poate reține mai multă umezeală și, din moment ce un râu atmosferic, practic, o transportă, asta înseamnă că va fi mai multă umiditate care poate fi transportată în Antarctica”.
Vântul provocat de râurile atmosferice ar putea fi catalizatorul procesului de dezintegrare a mai multor banchize din Antarctica, potrivit meteorologului britanic John Turner.
Potrivit lui Turner, topirea completă a gheții din Antarctica ar provoca o creștere a nivelului oceanelor cu 60 de metri. Numai topirea vestului Antarcticii ar reprezenta o creștere cu 6 metri a nivelului apei ceea ce ar duce la scufundarea mai multor insule din toată lumea și ar fi o catastrofă pentru milioane de oameni care trăiesc în principal pe coasta continentelor.
În mare parte, topirea gheții și creșterea nivelului oceanelor pot fi atribuite dezintegrării platformelor de gheață ale Groenlandei din Oceanul Arctic.