fbpx

SONDAJ| De unde se informează populația Republicii Moldova despre schimbările climatice și în ce surse au încredere

 SONDAJ| De unde se informează populația Republicii Moldova despre schimbările climatice și în ce surse au încredere
Susține Ecopresa, distribuie!

Televiziunea, cu 83% dintre menţiuni, este sursa cea mai frecvent raportată de către respondenţii unui sondaj, fiind întrebați de unde au auzit despre schimbările climatice. Discuţiile informale au încă o importanţă foarte ridicată, 73% din persoanele intervievate menţionându-le ca fiind o sursă de informare chiar și pe această temă, arată datele sondajului  în domeniul schimbărilor climatice, elaborat de IMAS, la comanda Asociației Obștești „Green City Lab Moldova”.

Internetul (70%) și site-urile de socializare (65%) sunt într-o permanentă atenție a consumatorilor de  informaţii, dar merită subliniat și faptul că un număr sporit de oameni (57% dintre respondenți) menţionează că această sintagmă este auzită în discursul autorităţilor (Guvern sau alte instituţii subordonate).

Cărţile (32%), ziarele (30%) sau vizitele la muzee, grădini zoologice, acvarii (16%) sunt sursele de informare din care participanții la sondaj au auzit mai rar despre schimbări climatice. Situația se explică prin faptul că, pe aceste paliere, consumul de media este foarte scăzut sau vizitarea muzeelor, a grădinilor zoologice sau acvariilor este la cote minime. La capitolul eficienţă, Internetul (85%, foarte mult sau într-o oarecare măsură) și site-urile de socializare (76%) sunt sursele din care se învaţă cele mai multe lucruri, dacă sunt accesate.

Clasamentul surselor ce vor fi căutate în viitor pentru informaţii referitoare la schimbările climatice nu mai reproduce ordinea înregistrată în clasamentul de notorietate, astfel pe primul loc figurează Internetul (80%), urmat de televiziune (73%), site-urile de socializare (67%) și sursele oficiale (66%). Chiar dacă televiziunea este încă o sursă de informare importantă, îndeosebi pentru persoanele cu vârsta de peste 55 de ani, cât și pentru populația din mediul rural, în fiecare studiu observăm  un interes sporit al respondenților față de spațiul online. Mai mult, puși să aleagă o singură sursă de informaţii privind schimbările climatice, 48% din persoanele chestionate au menționat Internetul și doar 35% televiziunea.

Totodată, 26% dintre respondenți consideră că știu suficiente informaţii despre schimbările climatice, iar restul solicită mai multă informaţie la acest subiect, în proporții diferite (12% afirmă că au nevoie de mult mai multă informaţie, îndeosebi cei din zona de centru a republicii).

În context, autorii sondajului susțin că există toate premisele pentru a demara campanii de informare a populației în condițiile în care se pot cunoaște mai multe despre schimbările climatice din surse variate, iar acestor campanii trebuie să le fie alocat un loc important în mediul online, pe lângă televiziune. Lucrurile trebuie să fie însă prezentate suficient de atractiv pentru ca ele să constituie subiectul unor dezbateri/discuţii informale. Actorii care pot fi implicaţi în diseminarea informaţiilor de acest gen sunt oamenii de știinţă (77%), filmele documentare (63%) și reporterii care prezintă starea vremii (62%) – acestea sunt sursele care ocupă primele poziţii în topul încrederii (procente pentru multă sau foarte multă încredere). Cea mai puţină încredere pe tema schimbărilor climatice o vor avea autorităţile statului.

Notă: Sondajul a fost elaborat de IMAS, la comanda Asociației Obștești Green City Lab Moldova, pe un eșantion de 1 208 respondenţi, care au vârsta de 18 ani şi mai mult, aflați la momentul intervievării pe teritoriul Republicii Moldova (fără regiunea transnistreană și diaspora).

Eșantionul este reprezentativ pentru populaţia de 15+ ani a Republicii Moldova; eroarea maximă de eşantionare este de ±2.8%; Perioada de culegere a datelor: 19 martie – 05 aprilie 2022;


Susține Ecopresa, distribuie!