fbpx

Ședință ad-hoc la Ministerul Mediului: Vor fi efectuate inspecții la agenții economici, iar calitatea aerului va fi verificată și noaptea

Susține Ecopresa, distribuie!

În contextul nivelului ridicat de poluare în municipiul Chișinău, Ministerul Mediului a organizat o ședință ad-hoc cu reprezentanții Agenției de Mediu, Laboratorului de referință de mediu, Inspectoratului pentru Protecția Mediului și cu reprezentanți ai Societății pe Acțiuni „Termoelectrica”. În cadrul discuției s-au pus accentele pe acțiunile care pot fi implementate imediat și pe termen lung pentru a reduce poluarea cu particule de suspensie în capitală.

Astfel, s-a convenit să fie notificați suplimentar agenții economici mari care dețin autorizație de emisii în atmosferă, în vederea trecerii la un nou regim de lucru, ținând cont de condițiile meteorologice neobișnuit de calde pentru perioada respectivă. De asemenea, vor fi efectuate inspecții și controale la agenții economici și la S.A. „Termoelectrica” pentru a stabili sursele de poluare. Vor fi verificate întreprinderile mari și mijlocii care au cazangerii sau sobe pentru încălzirea spațiilor de activitate atât la producere, cât și la prestarea de servicii.

În plus, în cadrul ședinței s-a decis să fie prelevate probe de aer și pe timpul nopții de către laboratoarele proprii ale agenților economici și să fie suprapuse cu rezultatele obținute de către Agenția de Mediu. Agenții economici vor trebui să prezinte rapoarte pe categoriile și loturile de carburanți ce sunt utilizați la producerea agentului termic.

O altă decizie este ca să fie create echipe mobile, formate din reprezentanții Inspectoratului pentru Protecția Mediului și Agenției de Mediu, pentru identificarea zonelor și intersecțiilor cu cel mai mare trafic și cu nivel mărit de poluare cu particule în suspensie PM10 și alți poluanți, iar Primăria municipiului Chișinău va trebui să elaboreze un plan de acțiuni în scopul fluidizării traficului.

CITEȘTE ȘI: Aerul din Chișinău rămâne foarte poluat. Agenția de Mediu monitorizează situația, iar inspectorii caută vinovații

Particule în suspensie se formează din mai multe surse: praful suflat de vânt și polenul din plante, arderea combustibilului fosil, praful de pe suprafețele rutiere, microparticulele de metal sau cauciuc rezultate în urma frânării, fumul și funinginea de la încălzirea spațiilor închise.

Zona luncii Bâcului este cea mai joasă depresiune din Chișinău, iar sectorul Ciocana este cel mai aglomerat cu activități industriale mari și medii. Respectiv, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile (lipsa vântului, temperaturi înalte, lipsa circulației maselor de aer în zonele depresionare etc.), particulele în suspensie de la traficul rutier, fumul și funinginea de la încălzirea spațiilor se rețin la nivelul solului, nu se dispersează în atmosferă și nu sunt implicate în circuitul general al maselor atmosferice.

Autoritățile din domeniul mediului fac apel către agenții economici să nu folosească anvelopele, uleiurile uzate și deșeurile din plastic în procesul de producere sau de încălzire a spațiilor. Acestea contribuie semnificativ la poluarea aerului atmosferic în zonele aglomerate. Arderea lor este ilegală și se sancționează conform legii contravenționale sau penale.

În primele zile ale noului an, s-au înregistrat concentrații sporite pentru particulele în suspensie PM10, limita fiind depășită de 2,8 ori. Agenția de Mediu a anunțat că motivele care au contribuit la acumularea poluanților în aer ar fi condițiile meteorologice neobișnuit de calde pentru această perioadă a anului, caracterizat prin influența aerului cald în combinație cu vântul slab și prezența straturilor de reținere.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu