Reguli de urmat în cazul inundațiilor provocate de ploi torențiale sau spargerea barajelor
Ploile torențiale pot provoca inundații și revărsări ale râurilor. Dar uneori pericolul vine brusc, din cauza ruperii sau distrugerii unui baraj. În asemenea situații, fluxul de apă este mult mai puternic și cu efecte dezastruoase, pentru că viitura aduce noroi, pietre, crengi și gunoi.
Ce facem atunci când inundațiile ne-au surprins afară, în mașină sau în casă? Cum ne protejăm viața, dacă suntem nevoiți să ne evacuăm, dar și atunci când apele s-au retras și revenim acasă? Ecopresa vă prezintă recomandările salvatorilor (ghidul IGSU al RM).
Cum ne comportăm ca pietoni în timpul unei inundații?
Evităm să mergem prin apele curgătoare. Apa curgătoare cu adâncimea de 15 centimetri ne poate doborî la pământ.
Dacă suntem nevoiți să ne deplasăm prin apă, alegem locurile în care aceasta nu este în mișcare.
Folosim un baston (o creangă) pentru a verifica adâncimea apei și duritatea solului.
Stăm departe de cablurile electrice, nu trecem pe sub ele, avem grijă să nu călcăm peste firele rupte.
Apa poate fi încărcată electric și de la cablurile electrice subterane.
Evităm locurile unde pot apărea alunecări şi surpări.
Chiar și cele mai mici pâraie, râuri, canale de drenaj și scurgere pot provoca inundații majore.
Dacă suntem cu automobilul
Nu traversăm râurile sau pâraiele cu automobilul. Nu ne deplasăm cu mașina în zonele inundate.
Dacă în jurul automobilului se ridică apele, ieșim din vehicul și, având grijă să nu ne punem viața în pericol, ne deplasăm către un loc mai ridicat.
Dacă suntem în casă
Dacă locuim într-o zonă de risc, pregătim un rucsac sau o geantă cu actele personale și lucrurile necesare: lanternă, fluier, impermeabil, haine călduroase, cizme (de dorit, din cauciuc), o sticlă cu apă potabilă, radio și baterii de rezervă, baston, funii și alte obiecte pe care le credeți necesare.
La apariţia pericolului, dacă nivelul apei crește, ne deplasăm imediat la etajele superioare ale clădirii.
Evacuăm animalele și bunurile de valoare în locuri de refugiu dinainte cunoscute.
Aducem în casă mobila de curte, uneltele de grădină sau alte obiecte care pot fi suflate de vânt sau luate de apă (sau le punem culcate la pământ într-un loc sigur).
Blocăm ferestrele astfel, încât să nu fie sparte de vânturi puternice, de apă, de obiecte care plutesc.
Nu stocăm saci de nisip pe partea din afara pereților casei – este mai bine să-i permitem apei de inundație să curgă liber prin fundație. (ultimele 4 – recomandări ale salvatorilor români)
Dacă părăsim casa
Deconectăm curentul electric și nu atingem aparatele electrice stând cu picioarele în apă.
Dacă avem timp, se recomandă:
– să scoatem din priză toate aparatele electrice;
– să încuiem casa;
– să deconectăm curentul electric de la întrerupătorul general.
Ce facem în caz de evacuare?
Luăm rucsacul pregătit și, dacă este posibil, părăsim casa într-un mod organizat.
Este firesc ca oamenii cu o condiție fizică mai bună să le dea o mână de ajutor copiilor, bătrânilor, bolnavilor, animalelor.
La necesitate și conform posibilităților, acordăm ajutor în comun cu echipele de salvare.
Dacă locuim în aval de un baraj ce se poate rupe, ne informăm care va fi semnalul de pericol, de cât timp vom avea nevoie pentru a ieși din casă și unde se află zona lipsită de pericol în caz de distrugere a barajului.
Acționăm după situație și urmărim reportajele mass-media și alertele autorităților.
Cum ne comportăm după inundaţii, când apele se retrag?
Ascultăm anunțurile autorităților privind alimentarea cu apă și siguranța apei potabile.
Evităm apele provenite din inundații – acestea pot fi poluate cu deșeuri de tot felul: ulei, benzină și scurgeri din canalizare. De asemenea, apa poate fi încărcată electric din firele de cabluri electrice subterane.
Suntem precauți în zonele unde apele din inundații s-au retras – drumurile pot fi deteriorate și se pot surpa.
Stăm departe de orice clădire înconjurată de apele inundațiilor.
Revenim acasă atunci când autoritățile competente anunță că acest lucru este sigur.
Suntem atenți atunci când intrăm în casă, pășim cu prudență – pot exista deteriorări ascunse.
Nu utilizăm aparatele electrice până a ne convinge că nu sunt umede și deteriorate.
Curățăm și dezinfectăm toate suprafețele din casă.
Curățăm și dezinfectăm orice obiect a fost udat de apele inundațiilor. Nămolul rămas după inundații poate conține resturi din canale și substanțe chimice.
Reparăm cât mai curând posibil sistemele de canalizare distruse – acestea prezintă riscuri mari pentru sănătate.
Dacă vedem animale moarte, contactăm serviciul sanitaro-epidemiologic și serviciul de medicină veterinară.
Este important să nu intrăm în panică în situații extreme și să urmăm regulile de securitate și supraviețuire pe care le cunoaștem, să urmărim anunțurile autorităților și relatările mass-media.