Păsările de la „Orheiul Vechi” (1)

Ecopresa.md este partener al Mișcării Ecologiste din Moldova în promovarea potențialului avifaunistic al Rezervației natural-culturale „Orheiul Vechi”. Urmează o serie de articole dedicate păsărilor care pot fi admirate la Orheiul Vechi. Fiți cu ochii pe ecopresa.md!

Republica Moldova, deși este o țară preponderent agricolă, unde domină stepa și câmpia, se poate lăuda cu câteva zone stâncoase. Acestea sunt reprezentate în principal de Toltrele Prutului, canionul Nistrului și canionul Răutului, care iese în evidență în special în zona Orheiului Vechi. Aici, pe teritoriul Rezervației cultural-naturale „Orheiul Vechi”, habitatul stâncos oferă, pe lângă peisajul unic și panoramele de poveste, condiții potrivite pentru multe specii de animale și plante.

Chiar dacă nu le atragem atenție sau nu le observăm mereu, aceste specii, precum reptilele și păsările, obișnuiesc să folosească habitatul de stâncă pe post de „casă”, oferind viață și mișcare acestui maiestuos canion prin care trece Răutul. Aici e locul unde putem admira deasupra stâncilor zborul planat al acvilelor, agilitatea șoimilor, putem auzi vaietul bufnițelor sau urmări agitația prigoriilor. Păsările mici, precum presurile, codobaturile, pietrarii, mărăcinarii, care în mod normal scapă privirii noastre neantrenate, transformă orice tufiș și orice piatră într-o pistă de decolare/aterizare aidoma unui aeroport intens frecventat.

“Orheiul Vechi”: speciile de stâncă
În cele ce urmează, ne vom opri pe îndelete asupra celor mai comune specii de păsări care pot fi întâlnite în acest habitat. Începem cu speciile a căror viață este strâns legată de mediul stâncos.

Pietrarul sur

Pietrarul sur (Oenanthe oenanthe) este o specie răspândită în aproape toată Eurasia. E o pasăre migratoare, iar în Republica Moldova o putem vedea între lunile martie şi septembrie, pe durata sezonului cald în zona temperată. Așa cum îi spune și numele, specia preferă zonele pietroase, stâncile, ravenele și de foarte multe ori poate fi văzută chiar în preajma șantierelor de construcție, acolo unde există mult pietriș.

Deși în română numele acestei păsări ne comunică direct despre preferințele sale „cadastrale”, denumirea științifică este de-a dreptul sucită și poate determina confuzii. Numele de gen (Oenanthe) provine din grecescul oinanthe – pasăre necunoscută menţionată de Aristotel ce apare când înfloreşte via („oine” – vie şi „anthos” – floare). Așadar, întrucât grecii antici nu știau ce pasăre era aceasta, i-au dat numele habitatului în care au văzut-o prima oară, iar numele a migrat în latină datorită apropierii foarte mari dintre culturile elenă și romană și au fost folosit ulterior de specialiști atunci când au vrut să o boteze oficial.

Atât masculul, cât și femela de pietrar sunt păsări foarte frumoase. Capul şi spatele masculului sunt gri, cu faţa şi aripile negre, iar gâtul maroniu. Femela are penaj similar dar mai șters. Când zboară, se poate vedea cu ușurință coada lor albă cu o dungă neagră ce formează litera T.

Crăpăturile, cavitățile naturale ale stâncilor sau galeriile săpate în pământ de rozătoare sunt folosite de către pietrari pentru a-și amenaja cuibul. Femela de obicei depune 4-7 ouă, cloceşte puii timp de două săptămâni, iar pe parcurs de o lună ambii părinți își hrănesc puii până când aceștia devin independenți. Perechea este monogamă (rar poligamă), dar indivizii se despart după sezonul de cuibărire, urmând a se reuni în anul următor datorită faptului că amândoi au un atașament teritorial accentuat.

Aceste păsări sunt insectivore, prin urmare se hrănesc cu insectele pe care le găsesc în habitatul în care trăiesc: artropode, moluşte, viermi, larve. Deseori putem vedea pietrarii stând nemișcați pe o piatră sau într-un tufiș, așteptând prada; când o văd, aleargă repede pe sol și o capturează. Întrucât insectele cu care se hrănește de obicei se găsesc la nivelul solului, nu vom vedea prea des această pasăre prin copaci. În schimb, este foarte posibil să o găsim cocoțată pe garduri, acoperișuri, streșini sau fire electrice, în special când masculul este foarte teritorial și caută să-și alunge rivalii.

Datorită modului său de viață, pietrarul sur este o specie ușor de observat. Este suficient să o căutăm în zonele cu pietriș, iar Orheiul Vechi, precum știți, abundă de astfel de locuri.

Corbul

Corbul (Corvus corax) este cea mai mare specie de corvide din lume, având distribuție totală în Europa, Asia și America de Nord. Deși corbul este o specie ce nu are preferințe de habitat, putând fi întâlnită pretutindeni, în Republica Moldova pasărea nu se întâlnește chiar oriunde. De obicei preferă habitatele de păduri de foioase sau de conifere și de foarte multe ori alege să cuibărească la înălțime, pe stânci, piscuri sau dealuri abrupte. Corbul este o specie sedentară, adică nu migrează, ci rămâne în teritoriile de cuibărit pe tot parcursul anului. Poate efectua totuși deplasări sezoniere, de la un loc la altul, în special în perioada sezonului rece, când e nevoit să-și caute hrană.

Este o specie monogamă, alegându-și partenerul pentru o viață întreagă. Preferă să cuibărească solitar, de regulă perechea ocupând teritorii cu suprafețe mari de peste 40 km2. Contrar mitului popular, corbul nu este masculul ciorii, aceste două păsări fiind specii diferite din cadrul aceleași familii. De asemenea, credința conform căreia corbul ar trăi 300 de ani este eronată: longevitatea maximă atinsă în captivitate este de 44 de ani, iar în sălbăticie de 17-18 ani.

Masculul și femela au același penaj de culoare neagră pe tot corpul, femela fiind un pic mai mică. Corbul are coada rombică, aripi puternice, și poate fi deosebit de cioară prin silueta sa în formă de cruce atunci când zboară (capul și coada au lungime egală față de aripi). Zboară foarte bine, ajungând la înălțimi de peste 2000 metri; la nevoie planează vreme îndelungată. Ciocul este lung, ușor încovoiat și puternic, iar ghearele arată ca cele ale unei păsări de pradă

Strigătul său tipic este “corr-corr”, un sunet sec și scurt ce nu trebuie confundat cu chemarea “cra-cra” a ciorilor. Întrucât corbul are o răspândire foarte largă, se poate întâmpla cu multe populații regionale să aibă propriul strigăt tipic, care în echivalent uman ar fi sinonim cu un dialect al aceleași limbi.

Cuibul corbului este asemănător cu al altor specii de corvide, dar de dimensiuni mai mari. Perioada de cuibărit se desfășoară între lunile februarie-mai, în funcție de intensitatea iernii, dar cel mai adesea începe în luna martie, odată cu topirea zăpezilor. Femelele depun 5-6 ouă în lunile februarie-martie, incubația fiind de 20-25 zile. Puii sunt hrăniți de ambii părinți până la vârsta de 5-7 săptămâni, până când aceștia învață să zboare. De regulă, puii mai petrec încă un an sau doi cu părinții lor înainte ca să-i părăsească și să se adune în stoluri sau găști, acolo unde învață să se descurce pe cont propriu și au șanse să-și găsească perechea.

Specia este omnivoră, hrănindu-se cu o gamă foarte variată ce include insecte, amfibieni, mamifere mici, păsări, reptile și chiar stârvuri, cereale, fructe de pădure, semințe, ghinde și alune de pădure.

Corbii sunt considerați unele dintre cele mai inteligente păsări din lume, depășind cu mult cimpanzeii și delfinii. Aceste păsări sunt renumite pentru faptul că pot fi învățate să numere până la 30, că pot face glume și se pot juca, pot trage pe sfoară alte animale, pot comunica prin gesturi, pot rezolva probleme de diverse grade de dificultate demonstra că procesele cognitive precum imitatul și înțelegerea nu le sunt străine.

La Orheiul Vechi există multe locuri unde poate fi observată această pasăre, iar croncănitul ei specific ne ajută s-o reperăm foarte repede. În preajma satului Furceni există o locație cunoscută sub numele de „Stânca Corbului”, care-și datorează numele în mod evident acestei specii, însă mulți corbi pot fi văzuți și alte zone ale Rezervației cultural-naturale „Orheiul Vechi”.

Va urma.

Text: Silvia URSUL

Articol publicat în cadrul proiectului „Comunitate responsabilă – peisaj terestru conservatˮ, implementat de Mişcarea Ecologistă din Moldova cu suportul Programului de Granturi Mici GEF, implementat de PNUD.

Opiniile exprimate în această lucrare sunt cele ale autorului și nu angajează responsabilitatea Programului de Granturi Mici al GEF