fbpx

La nivel european, a fost interzisă muniția cu plumb la vânătoare în zonele umede. Când va fi adoptată această prevedere și în Republica Moldova?

 La nivel european, a fost interzisă muniția cu plumb la vânătoare în zonele umede. Când va fi adoptată această prevedere și în Republica Moldova?

Colecția de cartușe de proiectile identificate de Silvia Ursul

Susține Ecopresa, distribuie!

Din data de 15 februarie 2023, utilizarea muniției cu plumb la vânătoare în zonele umede este interzisă în toate cele 27 de țări ale Uniunii Europene, precum și în Islanda, Norvegia și Liechtenstein. Această decizie a fost luată ca urmare a impactului negativ pe care plumbul îl provoacă mediului înconjurător, implicit și păsărilor sălbatice. 

Conform datelor publicate de Comisia Europeană, în urma partidelor de vânătoare la care s-a folosit muniție cu plumb, zonele umede au fost poluate cu circa 4 – 5 mii de tone de plumb anual. Cu toate că există alternative la prețuri competitive, cum ar fi alicele din oțel sau din aliaje care nu au un astfel de efect asupra păsărilor, potrivit Societății Ornitologice Române.

Moldova se va alinia legislației europene

În Republica Moldova, ne spune Veronica Josu, consultantă principală pe domeniul biodiversității din cadrul Ministerului Mediului, prevederea va fi adoptată în anul viitor: „Începând cu 1 ianuarie 2024, va fi interzisă utilizarea alicelor care conțin plumb, cel puțin 1% din masă, în zonele de protecție a apelor de suprafață”. 

Rață roșie. Foto: Vitalie Ajder
Rață roșie. Foto: Vitalie Ajder, SPPN.md

În același timp, Silvia Ursul, ornitologă și vicepreședintă a Societății pentru Protecția Păsărilor și a Naturii, ne spune că, în prezent, în Republica Moldova este dificil de estimat gradul de intoxicație cu plumb al habitatelor acvatice și că nu știe dacă există vreun laborator care să ateste intoxicația cu plumb a animalelor vânate. 

„De multe ori, când suntem anunțați de vreun voluntar SPPN că a găsit o pasăre moartă, de ex., prima noastră suspiciune este că a murit intoxicată de plumb, mai ales dacă nu prezintă semne de alte traume. Dar noi nu putem să demonstrăm aceste supoziții în lipsa unui laborator specializat care să facă analize anume la intoxicația cu plumb. Dar există niște simptome pe care pasărea le are în momentul în care își dă sufletul, manifestate prin convulsii și niște probleme cu coordonarea mișcărilor. Din câte am înțeles, intoxicațiile cu plumb afectează grav funcțiile neurologice ale păsărilor”, precizează Silvia Ursul.

Pe lângă plumb, rămân și alte resturi de la proiectile

Specialista menționează că, atunci când monitorizează păsările în zonele umede, identifică deseori cartușe de proiectile lăsate de vânători. „Mulți vânători nu se obosesc să strângă după ei aceste cartușe, așa că le strâng eu. Pentru mine, ele reprezintă o sursă de informație importantă. Pe cartuș sunt inscripționate niște date, cum ar fi calibrul acestuia sau firma care a făcut cartușul. Pentru fiecare tip de vânătoare, se recomandă un anumit tip de cartuș și, citind aceste date, eu pot să înțeleg ce fel de vânătoare a fost – la rațe, mistreț etc. 

Verificând componența cartușului, pe site-uri specializate, văd că el conține plumb, așa îmi dau seama că la noi se folosește plumb și așa poți să înțelegi și după 2024, când va intra în vigoare prevederea”, punctează Silvia Ursul.

Carcasele cartușelor de proiectile. Foto: Silvia Ursul
Carcasele cartușelor de proiectile. Foto: Silvia Ursul

Vicepreședinta Societății pentru Protecția Păsărilor și a Naturii mai precizează că în fiecare an sezonul de vânătoare începe de obicei în toamnă, prin septembrie – octombrie. „Dacă prevederea cu interzicerea alicelor de plumb intră în vigoare la 1 ianuarie 2024, iese că vânătorii vor avea ocazia să mai vâneze un sezon întreg cu gloanțele de plumb”.

Armele vânătorilor sunt vechi și nu pot fi utilizate alice de metal, doar cu plumb 

Gabriel Călin, președintele A.O. Societatea Vânătorilor „Hunting Moldova”, neagă că doar vânătorii ar fi responsabili de intoxicațiile cu plumb la păsări și spune că este și vina pescarilor.

„Aș atrage atenția că în zonele acvatice și în cele umede mult mai mult plumb lasă pescarii, pentru că ei folosesc greutățile astea de plumb, și ca număr sunt mult mai mulți decât vânătorii. Problema cea mai mare cu care se vor confrunta majoritatea vânătorilor din Republica Moldova este că armele lor nu sunt bune pentru a fi utilizate cu alice de metal. Marea majoritate a acestor arme sunt modele mai vechi și asta înseamnă că vânătorii vor trebui să-și procure alte arme, care sunt destul de costisitoare. În cazul în care această prevedere va fi adoptată, nu avem decât să ne conformăm și mi se pare corect”, spune Gabriel Călin. 

Acesta mai precizează că, dacă există studii care demonstrează clar că plumbul este nociv în spațiile acvatice, atunci personal va opta pentru eliminarea cartușelor. 

Gabriel Călin crede că această prevedere va viza toate zonele din Republica Moldova – „prevederea este legată de spațiile acvatice și zonele umede, și practic în orice fond de vânătoare este apă sau zonă umedă; sunt mai puține zone în care nu avem nici un râuleț. Astfel, toți vânătorii din Republica Moldova vor fi nevoiți să schimbe armele”. 

Inspectorii de mediu controlează cartușele de vânătoare 

Ion Bulmaga, șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului, spune că, în cadrul raziilor pe care le desfășoară, inspectorii de mediu verifică inclusiv cartușele pe care le folosesc vânătorii

„Verificăm și dimensiunile alicelor pentru a corespunde tipului de vânat – la fazan, la iepure etc. Și în cazul în care acestea nu corespund cu normativele în vigoare, vânătorii sunt trași la răspundere contravențională. Lucrăm cu Societatea Vânătorilor și Pescarilor, înaintăm diferite note pentru sancțiuni disciplinare. Sancțiunea constă într-o amendă în sumă de 1500 lei, cu ridicarea munițiilor și predarea lor inspectoratelor de poliție”, menționează Ion Bulmaga.

Sursa: Inspectoratul pentru Protecția Mediului
Sursa: Inspectoratul pentru Protecția Mediului

Simptomele de intoxicație cu plumb la păsări 

Conform unui articol publicat de Humane Society Veterinary Medical Association,  păsările sălbatice pot fi otrăvite cu granule de plumb găsite în zonele umede, pe care le confundă cu particule mici de piatră sau nisip, precum și prin ingerarea greutăților de pescuit cu plumb sau a hranei infectată cu plumb. „Simptomele se manifestă prin semne de slăbiciune, incapacitate de a zbura și paralizie a picioarelor. Multe dintre aceste păsări sunt slabe și suferă adesea de infecții secundare legate de efectele toxice ale plumbului”, se arată în articolul publicat în 2013 de Humane Society Veterinary Medical Association.

Pe lângă ingerarea accidentală, păsările sălbatice mor și ca efect al expunerii de lungă durată, cronică. Acest tip de expunere provine din solul, plantele și apa contaminate în zona unde se practică încontinuu activitățile de vânătoare. Expunerea cronică  poate afecta o varietate de specii de păsări, inclusiv specii necrofage, care se hrănesc cu păsări împușcate cu muniție cu plumb.

Inițial, toxicitatea plumbului afectează celulele roșii din sângele animalului, ulterior fiind încorporat în sistemul osos. Efectele pe termen lung ale intoxicației cu plumb pot dura ani și, din păcate, pot trece prin ou, ducând la mortalitatea puilor.

Potrivit BirdLife International, odată cu intrarea în vigoare a legii care va interzice utilizarea muniției de plumb la vânătoare în zonele umede se estimează că aproximativ 1 milion de păsări de apă, care în prezent mor din cauza otrăvirii cu plumb în Uniunea Europeană, vor fi salvate, iar otrăvirea faunei în zonele umede va înceta. 

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ludmila Hițuc