Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a participat sâmbătă, 20 aprilie, la un congres al Societății Vânătorilor și Pescarilor din Moldova (SVPM), la care a susținut un discurs. În comunicatul oficial de presă difuzat după eveniment, ministrul a fost citat cu afirmații care au divizat opinia publică în două tabere: unii l-au criticat, alții l-au susținut. Duminică, […]Read More
Îți mai amintești de acele lecții de educație plastică la care, împreună cu întreaga clasă, adunam frunze și flori uscate toamna, iar apoi le uscam presate între filele cărților, pentru a crea mai apoi diverse lucrări din ele? Ei bine, două artiste din Republica Moldova, Mădălina Ungureanu (Florilegiu.m) și Olga Ilieș, ne duc cu gândul la acele […]Read More
În rezervația peisagistică Țîpova, sanctuar de frumusețe naturală și arie protejată de stat, cu vestigii istorice de importanță deosebită se fac încercări de construcție ilegală a unui complex turistic, pe un teritoriu privatizat de asemenea cu încălcarea a cel puțin patru Legi ale RM. În acest sens, un grup de peste 40 de organizații neguvernamentale din […]Read More
Zeci de pești pieriți au fost găsiți plutind la suprafața lacului din Parcul „La izvor” din sectorul Buiucani al capitalei. Oamenii care se plimbau în preajmă pentru a lua o gură de aer proaspăt au întâlnit aici un tablou și un miros dezgustător. Potrivit șefului Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM), Ion Bulmaga, un echipaj al IPM, în colaborare cu […]Read More
Curățenia de primăvară este în toi și oamenii adună o cantitate de deșeuri mai mare decât în alte perioade, de care trebuie să scape cumva. Din necunoaștere sau din nepăsare, unii chișinăuieni aruncă incorect resturile adunate în gospodării, înfundând și defectând containerele operatorului municipal de colectare și transportare a deșeurilor. Acest fapt complică foarte mult […]Read More
O familie care se plimbă prin Parcul „Valea Trandafirilor” observă că apa din râul de acolo are o nuanță neobișnuit de întunecată – videoclipul cu acest conținut a devenit viral pe rețelele sociale. Agenția de Mediu și Inspectoratul pentru Protecția Mediului s-au apucat să investigheze cazul. Conform instituțiilor, o autobasculantă a deversat ape uzate în […]Read More
14 corpuri de semafoare pentru bicicliști au fost instalate astăzi la cele 7 intersecții semaforizate de pe strada 31 August 1989, unde Primăria Chișinău a amenajat în toamna anului 2023 o pistă pentru bicicliști, separată de banda auto. Pista are o lungime de 3 km, este cu sens dublu, până la strada Ciuflea. Potrivit Primăriei, asemenea semafoare sunt […]Read More
Prohibiția la pescuit abia a început, dar inspectorii de mediu și polițiștii au constatat deja în flagrant mai multe cazuri de braconaj. În această primăvară, pescuitul este interzis în obiectivele acvatice piscicole naturale de la 8 aprilie până la 14 iunie. Angajații Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM), împreună cu cei ai Poliției, desfășoară zilnic acțiuni […]Read More
Eveniment important pentru noi toți: consultări publice pentru crearea primului
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare organizează consultări publice în vederea înființării unui Centru de Cercetare în Legumicultură Ecologică la Institutul Științifico-Practic în Horticultură și Tehnologie Alimentară (ISPHTA). Acesta va fi primul centru de cercetare de acest tip. Rafturile magazinelor sunt pline cu fructe și legume tratate cu pesticide și alte produse chimice periculoase pentru sănătatea […]Read More
Afacere sustenabilă în Moldova: o tânără produce hârtie din deșeuri,
Natalia Loșmanschii, o tânără antreprenoare din Chișinău, dezvoltă de 6 ani o afacere neobișnuită – reciclează hârtia și îi dă o nouă viață sub forma cărților poștale și a felicitărilor. A denumit-o Memory on Paper, o adevărată „memorie pe hârtie”. „Fac hârtie reciclată din resturi de foi desenate, scrise. Chiar am încercat să fac și […]Read More
Orice consumator casnic din Republica Moldova, din orice localitate, poate calcula acum cu ajutorul unei aplicații online ce eficiență energetică are locuința sa. În plus, aflăm ce măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice ne sunt recomandate și cât ar costa realizarea lor. Calculatorul de eficiență energetică poate fi accesat pe site-ul Centrului Național Pentru Energie Durabilă (CNED). Aplicația […]Read More
Asociațiile de locatari vor beneficia de reducerea facturilor la energie, creșterea nivelului de confort termic în apartamente, creșterea valorii de piață a proprietății și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă. Acestea sunt printre beneficiile noului apel lansat de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED). „Dacă vom eficientiza clădirile noastre și le vom aduce la standardele de […]Read More
Orice gospodărie sau orice comunitate de oameni produce deșeuri. Din acest motiv, toate persoanele juridice și toți proprietarii de imobile au obligația să dețină un contract cu operatorul local care le colectează și le evacuează. Problema este că în Republica Moldova la aceasta obligă un regulament aprobat de autoritatea publică locală, dar nu o lege […]Read More
Păsările ne fascinează și ne inspiră prin zborul, cântecul și frumusețea lor, ne oferă numeroase și prețioase lecții de viață. Însă, mai mult decât atât, ele îndeplinesc roluri vitale în ecosisteme: sunt sanitari ai pădurilor, contribuie la polenizarea plantelor, echilibrează populațiile de insecte dăunătoare, oxigenează aerul și contribuie la stabilizarea climei etc. Marcăm astăzi cea […]Read More
În perioada cuibăritului, se întâmplă să întâlnim pui de păsări căzuți din cuib. Cum să procedăm în asemenea cazuri, pentru a-i salva? Ne spune Nicolae Romanovici, ornitolog și specialist al rezervației naturale „Iagorlîc”. Ce facem dacă am găsit un pui de pasăre căzut din cuib? La început, trebuie să examinăm puiul, să vedem dacă nu […]Read More
Rândunica a fost desemnată „Pasărea anului 2024 în Republica Moldova”, în urma votului realizat pe pagina de Facebook a Societății pentru Protecția Păsărilor și a Naturii (SPPN). Oamenii au ales rândunica deoarece este mai cunoscută decât alte specii de păsări și are un farmec aparte. Este o pasăre care deseori trăiește în vecinătatea oamenilor, uneori […]Read More
Articole recente
- S-a dat startul campaniei de împădurire „Toamna 2025”: vor fi plantate peste 3.400 de hectare de pădure
 - Republica Moldova are noi reguli pentru amplasarea centralelor fotovoltaice
 - Start la înregistrarea pentru sezonul de încălzire la energie din sezonul rece 2025-2026
 - Apa din izvorul „Prietenia” conține un nivel de fluor peste limita admisă
 - Comunitatea de mediu: Dimensiunea ecologică trebuie să devină prioritate transversală a Guvernului
 - [FOTO] NATURA ŞI CULTURA – UN PATRIMONIU COMUN
 - Gheorghe Hajder, noul ministru al Mediului propus de premierul Munteanu
 - Comunitatea de mediu cere un ministru sau o ministră competent(ă) și integru(ă)
 - Frunzele nu sunt gunoi: Ce poți face cu ele în loc să le arzi?
 - A început o nouă ediție a cursului „Jurnalism de Mediu”
 - Expoziție de ciuperci proaspete: comestibile și toxice, la Grădina Botanică
 - Un festival care readuce la viață un râu din Telenești
 - Sărbătoarea comunitară „Școală Veche – Timpuri noi” revine la Suhuluceni în această sâmbătă
 - Amoniac, produse petroliere, fecale în Răut – al doilea caz de poluare în mai puțin de o lună în Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi”
 - Chișinăuienii pot porni căldura: administratorii de bloc trebuie doar să depună cererea
 
                              
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            
            