Cu ispiraţie despre biogaz în Moldova îşi propun să ne vorbească organizatorii Conferinței Biogaz și Comunități. Evenimentul va avea loc la Chișinău (Republica Moldova), în data de 3 decembrie 2019. Conferința Biogaz și Comunități (BioCoCo) face parte din inițiativa ComBioM (Biogaz Comunitar pentru Moldova) susținută de Agenția Suedeză pentru Creștere Regională și Economică (Tillväxtverket), care au […]Read More
Ziua Mondială a Pescuitului este sărbătorită la 21 noiembrie. Cu această ocazie, FAO atrage atenţia asupra schimbărilor dramatice de mediu care au început din anul 1960 în Marea Neagră, punând în pericol supraviețuirea resurselor marine vii. Acest fapt a determinat statele din Marea Neagră să se unească pentru a face față acestei situații grave și pentru a ajunge […]Read More
Cea mai colorată grădiniţă este la Cantemir. Aici, cu spijinul Uniunii Europene, o instituţie sură, cu pereţi de calcar, niciodată izolaţi, s-a transformat într-un loc de vis pentru copii. Astfel, oraşul Cantemir are prima grădiniţă reabilitată termic, cu respectarea standardelor europene. Datorită lucrărilor desfăşurate cu sprijin financiar european, clădirea instituţiei, veche de peste 50 de ani, […]Read More
Tineri, activi și preocupați de mediu, așa sunt Eugen Guzun, Gabriela Isac și Mihaela Peștereanu, autorii proiectului Ask a Worm. Ei își doresc ca oamenii să înțeleagă că, în realitate, gunoiul este o resursă care trebuie utilizată rațional. Astfel, cei trei promovează o metodă prin care deșeurile alimentare ajung în pământ și participă la circuitul […]Read More
EU4Climate: Schimbările climatice ar putea deveni ireversibile; adaptarea este soluția
Dezastrele naturale provocate de climă aduc Republicii Moldova prejudicii economice anuale de cca 2% din Produsul Intern Brut (PIB). Sectorul agricol este între domeniile cele mai expuse intemperiilor, cu o cotă de cca 14% în PIB și o treime din forța de muncă ocupată. Fenomenele meteo extreme provocate de schimbarea climei, printre care valuri de căldură, incendii de pădure […]Read More
Criza climatică în care a intrat omenirea – or anume acest termen îl propun câteva dintre prestigioasele instituții de presă de talie internațională în schimbul sintagmei eufemistice schimbări climatice -, induce nu doar stare de anxietate, dar și căutarea de soluții, ceea ce stă în puterile oricui. Soluțiile pentru problemele de mediu, inclusiv globale, uneori […]Read More
Un curs opțional care educă despre stilul de viață prietenos climei și mediului a fost lansat la Chişinău, la 24 octombrie 2019, de către Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Denumit „Cutia Climatică”, programul educațional a fost elaborat de PNUD cu sprijinul financiar al Guvernului Federației Ruse, Fundației Coca-Cola și Facilității Globale de Mediu (GEF). În Republica Moldova, […]Read More
În Republica Moldova ar putea fi interzise, in anul viitor, produsele care conţin plumb: jucării, vopsele şi materiale de construcţie. Pentru aceasta, vor fi transmise propuneri la Guvern. Informația a fost comunicată de responsabilii Agenţiei Naţionale de Sănătate Publică, informează Publika.md. Problema poluării cu plumb revine în cadrul Săptămânii Internaţionale de prevenire a intoxicaţiilor cu plumb, […]Read More
Traiul într-o zonă foarte puternic poluată poate afecta memoria la fel de mult ca înaintarea în vârstă cu zece ani, relevă un nou studiu, notează Rador, cu referire la BBC. Academicienii de la Universitatea Warwick, din Anglia, au studiat 34.000 de persoane din întreaga ţară şi au descoperit că cei care trăiesc în zonele cele […]Read More
Calitatea slabă a aerului a provocat aproximativ 400.000 de decese premature în Europa în 2016, cel mai recent an din care sunt disponibile date. Aproape fiecare oraş european locuit este expus la niveluri de poluare care le depăşesc pe cele considerate sănătoase, conform unui raport, citat de Reuters. ”Poluarea aerului este în prezent cel mai […]Read More
În Republica Moldova va fi permisă incinerarea deșeurilor, în condiții, însă, riguros controlate. Un proiect de modificare a legii deşeurilor, în acest sens, a fost publicat, astăzi, în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, o parte din acestea vor putea fi arse în instalaţii speciale. La proiectarea, construcția și exploatarea se va ține cont de normele în […]Read More
Peste 400 de recorduri de temperatură au fost consemnate în emisfera nordică în această vară, conform unei analize. Recordurile au fost înregistrate în 29 de ţări între 1 mai şi 30 august, relatează BBC. O treime dintre recorduri au fost atestate în Germania, pe locurile 2 şi 3 aflându-se Franţa şi Olanda. Analiza a fost realizată de […]Read More
Este suficient să faci activitate fizică de intensitate scăzută pentru a crește semnificativ speranța de viață, relevă rezultatele unui recent studiu realizat de cercetătorii norvegieni. Concluziile au fost publicate în revista în limba engleză British Medical Journal, notează Rador. Deși se știe de mult că activitatea fizică crește speranța de viață, cercetătorii din acest studiu […]Read More
Furtul de lemn este cel mai constant jaf petrecut pe teritoriul României în ultimii 30 de ani. Indiferent ce regim a fost la putere și indiferent de creșteri economice sau crize financiare, pădurile țării au fost decimate în mod sistematic, scrie recorder.ro. Amploarea tăierilor ilegale din ultimele trei decenii este estimată la 270 de milioane […]Read More
Jurnaliştii de mediu au abordat subiectul provocărilor climatice din Republica Moldova în cadrul unui Club de presă. La discuţii au fost invitaţi reprezentanții Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, ai proiectelor de mediu PNUD Moldova, ai Mişcării Ecologiste din Moldova şi Convenţiei primarilor privind clima şi energia. În cadrul discuţiilor, Iuliana Cantaragiu, secretară de stat la […]Read More
CE: Club de presă dedicat provocărilor climatice în Republica Moldova, consecințe și investiții CINE: Reprezentanții Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, ai proiectelor de mediu PNUD Moldova, ai societății civile și ai altor structuri interesate UNDE: Chişinău, Summit Conference Center, Sala Blue (str. Tighina 49/3) CÂND: Vineri, 4 Octombrie 2019, ora 16:00 IMPORTANT: Schimbarea climei […]Read More
Articole recente
- Sfârșitul săptămânii ne întâmpină cu temperaturi ridicate
- Familiile cu copii pot primi 10.000 euro pentru a-și eficientiza energetic casa. Vezi cine este eligibil
- (FOTO) Incendiu devastator la Copanca, Căușeni: flăcările au nimicit vreo 10 ha de vegetație uscată, inclusiv o pădure „moartă” de pin
- (Video) În grădină la Pavel Pînzaru. Are 600 de specii de plante, inclusiv 90 incluse în Cartea Roșie
- Captarea apei de ploaie, împădurirea și prevenirea incendiilor: cum se adaptează comunitățile locale la schimbările climatice
- Solstițiul de vară 2025 – Soarele „stă pe loc” în zorii zilei de 21 iunie
- Industria de reciclare din RM urcă la un nou nivel: vom preda ambalajele de la băuturi și ne vom recupera banii
- Vino la Sun Dă-i Fest 2025! Energia verde, distracția și inovația se întâlnesc în inima Chișinăului
- Astăzi pământul ne roagă să-l auzim și să-l vindecăm: 17 iunie – Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și Secetei
- (FOTO) 15 iunie – Ziua Fotografierii Naturii
- Vântul care aduce energie: Republica Moldova și potențialul ei eolian
- (FOTO) Ce bine arată acum cel mai înalt bloc de locuit din Bălți, cu 16 etaje! A fost reabilitat termic integral, fațada i-a fost modernizată
- (VIDEO) Aplicația care ne arată ce compuși chimici periculoși conțin cosmeticele și produsele de uz casnic
- Sistemul agrofotovoltaic: prinzi doi iepuri dintr-o dată – energie electrică și producție agricolă
- Ziua Nistrului 2025: Fluviul care ne stinge setea și ne hrănește e tot mai aproape de epuizare