fbpx

La 17 ani și-a lansat o afacere în agricultură. Povestea unui tânăr fermier din sudul țării

 La 17 ani și-a lansat o afacere în agricultură. Povestea unui tânăr fermier din sudul țării
Susține Ecopresa, distribuie!

La 23 de ani, Sergiu Ciobanu este proprietarul unei plantații de viță de vie de 6 ha. Afacere pe care a început-o acum șase ani, până a ajunge la majorat. Revenit de peste hotare, unde îi sunt stabiliți părinții, tânărul cu ajutorul unchiului său s-a apucat de agricultură, iar acum nu se vede în alt domeniu.

„Părinții mei sunt stabiliți peste hotare și am fost și eu la ei, dar am înțeles că „banii nu cresc în copaci”. Nu mi-a plăcut străinătatea și am revenit acasă. Aici aveam un tractor, pământuri și am decis să mă dezvolt cu pași mărunți, mai ales că unchiul mi-a sprijinit ideea”, povestește tânărul.

Sursa: agrofarm.md

Astfel, de atunci a început să se informeze și să învețe prin participarea la diverse seminare, întâlniri cu experți.  În 2017 a câștigat și un proiect datorită programului IFAD VI. „Din banii obținuți mi-am procurat tractor nou și o prășitoare italiană. Apoi au urmat și altele, am procurat toate agregatele ca să prelucrez vița de vie. Pe lângă acestea 6 ha de viță de vie, mai am și 20 de terenuri de arabile, pe care le-am procurat. Erau lăsate în pârloagă, eu le-am cumpărat, le-am defrișat, am depus dosare pentru defrișare la AIPA și am primit subvenționare. Pentru primăvară viitoare planificăm să plantăm încă 5 ha de viță de vie, dintre care, 3 ha cu soiul Saperavi și 2 ha cu Viorica. Viorica e un soi autohton, nu este foarte roditor, dar e foarte aromat și vinurile obținute din el, sunt căutate pe piață”, spune Sergiu.

Deși avea doar 17 ani, tânărul și-a investit toți banii în viță de vie și este mulțumit de decizia luată. În 2021, spune că a avut roadă bună și a reușit să o realizeze. De exemplu, 35 de tone de struguri de soiul Moldova i-a exportat în Rusia, dar a vândut și acasă, la o piață din Chișinău.

Sursa: agrofarm.md

Banii câștigați îi investește în terenuri agricole, vii părăsite, agregate noi, mai performante. Totuși tânărul mai spune că deși banii sunt importanți, e și mai important să iubești ceea ce faci.

„Totul este pe ciclu și nu știu încă până unde o să meargă. Dar, sigur, pentru mine este ceva frumos. Trebuie să-ți placă lucrul pe care-l faci, trebuie să depui suflet. Iar dacă nu depui dragoste și îți faci munca numai de dragul banilor, nici banii n-o să vină”, afirmă agricultorul.

Acesta mai spune că e greu să găsești lucrători, însă lucrează cu zilierii și se străduie să le creeze condiții bune de muncă. Totuși, este optimist și spune că a ales să revină acasă și să muncească aici.

Sergiu Ciobanu este membrul Federației Agricultorilor din Moldova ”FARM”, organizație, care spune el, l-a ajutat să-și dezvolte competențele de agricultor. Iar, deși podgoria îi ocupă cel mai mult timp, de doi ani a început să practice și apicultura, activitate pe care a moștenit-o de la bunelul său.  

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!