INVITAȚIE: Seminar tematic pentru jurnaliștii și ONG-urile de mediu
Seminar tematic pentru jurnaliștii și ONG-urile de mediu privind implementarea Registrului național al emisiilor și al transferului de poluanți
16 noiembrie 2018, ora 9:00
Oficiul Prevenirea Poluării Mediului pe lângă Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, în colaborare cu Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic din Republica Moldova, invită jurnaliștii interesați de subiectele de mediu și reprezentanții ONG-urilor de mediu, la un seminar tematic dedicate emisiilor și transferului de poluanți.
Care sunt poluanții ce amenință sănătatea oamenilor și a mediului?
De unde aflăm ce fel de poluanți sunt în mediu și ce sectoare îi generează?
Care sunt noile obligațiuni ale agenților economici privind raportarea emisiilor și transferului de poluanți?
Cum are publicul acces la datele cu privire la poluanții emiși sau transferați?
Cum funcționează Registrul național al emisiilor și al transferului de poluanți?
La acestea și alte întrebări vor răspunde experții în domeniu, invitați ai seminarului:
Dna Svetlana Bolocan, șefa Direcției politici de management al deșeurilor și substanțelor chimice, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului
Dna Tatiana Țugui, manager, Oficiul Prevenirea Poluării Mediului
Seminarul tematic va avea loc la data de 16 noiembrie 2018, ora 9.00-13.00 (Chişinău – persoanele selectate vor primi detaliile privind locul evenimentului).
Cheltuielile de transport (pentru participanții din teritoriu) vor fi rambursate.
Pentru participarea la seminarul tematic vă rugăm să vă înregistrați până la data de 14 noiembrie 2018, la adresa ajmtem@gmail.com sau la tel. 076770061, persoană de contact: Lilia Curchi.
Evenimentul este realizat cu suportul proiectului „Consolidarea capacităților pentru dezvoltarea Registrului Național al Emisiilor și Transferului de Poluanți (RETP) și suport în implementarea strategiei SAICM în două țări cu economie în tranziție: Republica Moldova și Republica Macedonia”, finanțat de Programul Națiunilor Unite pentru Mediu.
COMPLETARE INFO: Seminarul tematic la avea loc la Hotel Villa Verde (str. Grenoble 110). Va rugam sa va inregistrati la adresa ajmtem@gmail.com sau telefonic (tel. 076770061).