fbpx

Îngrijorați de faptul că aerul din centrul capitalei este poluat. „S-a întâmplat ceva la vreo centrală nucleară în Ucraina?”

 Îngrijorați de faptul că aerul din centrul capitalei este poluat. „S-a întâmplat ceva la vreo centrală nucleară în Ucraina?”

Măsurări efectuate în centrul capitalei au arătat concentrații ale particulelor în suspensie de trei ori mai mari față de normele admisibile. Sursa foto: Cristofor Aldea-Teodorovici

Susține Ecopresa, distribuie!

Au fost constatate depășiri ale concentrațiilor maxim admisibile de particule în suspensie în aerul din centrul capitalei. Unii oameni se arată îngrijorați de faptul că cifrele care confirmă poluarea aerului sunt mult prea mari. Muzicianul Cristofor Aldea-Teodorovici atenționează, într-o postare pe o rețea socială, că măsurările pe care le-a făcut astăzi în Chișinău au arătat: concentrația particulelor de impurități cu diametrul de 2,5 microni (PM 2,5) este de 84-89 µg/mᶾ, adică de aproape trei ori mai mare decât maximele admisibile.

Ce se intimpla in Chisinau cu aerul nostru?? S-a intimplat ceva la vre-o centrala nucleara in Ucraina si noi nu stim? 1.Prima poza e cu rezultatele IQAIR de pe net.
2. A doua poza e cu analizatorul meu de aer pus la balcon de o ora.

PS De obicei pm2.5 (particule de impuritati) in limitele 30-40 maxim pe Stefan cel Mare unde locuiesc”, menționează artistul într-o postare de pe Facebook.

Cristofor Aldea-Teodorovici a precizat pentru Ecopresa.md că măsurările le-a făcut cu aparatul Airthings View Plus, pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 162. Utilajul măsoară și concentrațiile de radon, dioxid de carbon, dar stabilește care este și umiditatea aerului.

Traficul intens, una dintre cauzele poluării

Solicitată să vină cu o reacție la acest subiect, Marina Lungu, șefă de direcție Laborator de Referință de Mediu din cadrul Agenției de Mediu, a precizat pentru Ecopresa.md că nu are informație că poluarea ar fi din cauza unei centrale nucleare din Ucraina. „ Și măsurările Agenției de Mediu au arătat pentru ziua de ieri (7 decembrie) depășiri ale particulelor în suspensie cu diametrul de 10 microni. Este din cauza traficului intens, dar și din cauza condițiilor meteorologice din ultimele zile. Prezența straturilor de reținere și ceața au condus la majorarea concentrațiilor unor noxe”, a explicat Marina Lungu.

Șefa de direcție de la Agenția de Mediu a adăugat că măsurările efectuate pe data de 7 și 8 decembrie la stația automată de tip trafic, amplasată la intersecția străzii Mihai Viteazul cu bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, au arătat: concentrațiile particulelor în suspensie cu diametrul de 10 microni (PM10) au depășit limitele de referință (50 µg/m ), înregistrând la data de 7 decembrie valoarea medie zilnică de 53,81 µg/m. Totodată, valorile înregistrate ale poluanților (dioxid de sulf, dioxid de azot, ozon, monoxid de carbon) monitorizați la stația automată de tip trafic s-au încadrat în limitele stabilite.

La 8 și 9 decembrie, influența sectorului cald, în combinație cu vântul slab, formarea straturilor de reținere și ceața prognozată vor contribui la acumularea poluanților în aer, a subliniat Marina Lungu.

Potrivit experților, particulele în suspensie reprezintă un amestec complex de particule foarte mici și picături de lichid. Acestea provin inclusiv de la activitatea industrială, sistemul de încălzire a populației, centralele termoelectrice. Traficul rutier contribuie la poluarea cu pulberi ridicate în aer de pneurile mașinilor în deplasare , precum și prin arderile incomplete ale carburanților (în special la motoarele diesel). O problemă importantă o reprezintă particulele cu diametrul aerodinamic mai mic de 10 microni sau 10 micrometri, care trec prin nas și gât și pătrund în alveolele pulmonare, iar astfel pot provoca inflamații și intoxicări. Sunt afectate în special persoanele cu boli cardiovasculare și respiratorii, copiii, vârstnicii și astmaticii.

Sursa foto: Agenția de Mediu
Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Daniela Morari