Păsările și omul: de la mituri și greșeli, la protecție și conservare
INFOGRAFIC/ Care sunt taxele de mediu și câți bani colectează statul de pe urma lor

Imagine simbol/bani.md
Taxele de mediu reprezintă unul dintre principalele instrumente utilizate de stat pentru promovarea unui comportament responsabil vis-a-vis de mediul înconjurător.
Potrivit autorilor studiului „Aplicarea instrumentelor fiscal-bugetare în soluționarea problemelor de mediu”, în Republica Moldova potențialul taxelor de mediu nu este valorificat pe deplin, iar o serie de carențe în stabilirea acestora erodează din capacitatea de a schimba comportamentul populației și agenților economici, precum și de a rezolva problemele de mediu. În același timp, nici cheltuielile bugetare destinate protecției mediului nu răspund anvergurii necesităților din domeniu. Pe de o parte acestea sunt destul de mici, astfel încât nu putem spune că domeniul dat este cu adevărat o prioritate a statului. Pe de altă parte, de multe ori se înregistrează o distribuție a resurselor ce nu corespunde angajamentelor asumate în documentele de politici sau chiar incapacitatea autorităților implicate de a le executa. Prin urmare, aceste lacune reduc din capacitatea și eficiența politicilor de mediu, precum și din rezultatele așteptate de către stat, cetățeni, mediul de afaceri și partenerii externi.





Postări asemănătoare
