fbpx

Franța, lovită de secetă. Peste 100 de localități nu mai au apă potabilă

Susține Ecopresa, distribuie!

Peste 100 de localități din Franța nu mai au apă potabilă și trebuie să primească livrări cu camioane, a declarat ministrul francez al tranziției ecologice, aflat în vizită în regiunea de sud-est a țării. Totodată, pe măsură ce temperaturile au crescut în ultimele săptămâni şi ploile au fost aproape inexistente, evaporarea apei de mare în regiunea Guerande s-a intensificat, astfel că producţia de sare de mare în regiune a crescut puternic.

Există deja peste o sută de comune din Franța care astăzi nu mai au apă potabilă și pentru care apa este transportată cu camioane, deoarece nu mai există nimic în conducte”, a declarat Christophe Béchu, în timp ce vizita orașul Roumoules, citat de g4media.ro.

Prim-ministrul Franței, Elisabeth Borne, a activat o celulă de criză interministerială pentru a face față secetei, despre care biroul său a spus într-un comunicat că este „cea mai gravă înregistrată vreodată” în țară. „Seceta excepțională cu care ne confruntăm în prezent privează multe municipalități de apă și este o tragedie pentru fermierii noștri, pentru ecosistemele noastre și pentru biodiversitate”, se arată în declarație. Borne le-a cerut francezilor să fie „foarte vigilenți în ceea ce privește utilizarea resurselor noastre de apă”.

Deja 66 de departamente franceze – mai mult de două treimi dintre ele – se află la cel mai înalt nivel de alertă de „criză” pentru secetă, iar cel puțin 93 de departamente se află la unul dintre primele trei niveluri de alertă pentru secetă.

Ministrul tranziției ecologice, Béchu, a declarat că provocarea constă în înăsprirea restricțiilor de apă pentru a evita să se ajungă la situația în care nu mai există apă. Deja în zonele aflate la nivelul de alertă de criză există restricții privind udarea terenurilor de golf, umplerea piscinelor, udarea grădinilor și spălarea mașinilor. În unele zone nu mai este permisă funcționarea fântânilor.

Capitala Paris a fost plasată pe primul nivel al sistemului de alertă pentru secetă, orașul luând deja măsuri de limitare a consumului de apă, inclusiv udarea parcurilor doar pe timp de noapte.

Totodată, valurile de caniculă şi secetă care au pârjolit Franţa în ultimele săptămâni au creat şi un câştigător involuntar – producătorii de sare de mare din regiunea Guerande din nord-vestul Franţei. Sarea de mare cu denumire de origine protejată „Fleur de Sel de Guerande” este una dintre cele mai scumpe tipuri de sare de pe piaţa mondială, în condiţiile în care se vinde la un preţ de peste 100 de dolari kilogramul pe piaţa din SUA.

Ne îndreptăm spre o producţie record”, a spus Francois Durand, care lucrează în mlaştinile sărate din Guerande de peste 20 de ani. Potrivit lui Durand, dacă în ultimul deceniu producţia de sare de mare s-a situat la o medie de 1,3 tone pe an, în 2022 producţia s-a dublat până la 2,5 tone.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu