FOTO. VIDEO/ Incendiu la Ungheni. Au ars circa 70 ha de stuf și vegetație uscată
În dimineața zilei de 18 august, pompierii au intervenit la stingerea unui focar de ardere a vegetației uscate care a izbucnit în municipiul Ungheni în apropierea calei ferate.
Potrivit informațiilor înregistrate, o arie extinsă de stuf și iarbă uscată a fost cuprinsă de flăcări. Ajunși imediat la fața locului, pompierii au stabilit că o suprafață aproximativ de 70 ha de teren a fost afectată de foc și focarul de ardere se răspândea rapid.
Pentru stingerea focarului au intervenit trei echipaje de intervenție IGSU, fiind antrenați 27 de pompieri, șase pompieri departamentali cu trenul de incendii din cadrul Direcției Calea Ferată, precum și o autocisternă din partea autorităților publice locale. Focarul a fost lichidat la ora 12:37.
În urma arderii nimeni nu a avut de suferit, iar flăcările au nimicit 70 ha de stuf și vegetație uscată.
Circumstanțele și cauza izbucnirii focarului urmează a fi stabilite ulterior de specialiști.