Peleți și brichete din biomasă pentru încălzirea caselor: ce potențial există în Republica Moldova
Flash-mob-uri concomitente în Moldova şi Ucraina împotriva construcţiei hidrocentralelor pe Nistru
Cetăţeni din mai multe localităţi de pe Nistru din Ucraina şi R. Moldova vor participa la flash-mob-uri concomitente, la 14 martie 2017, în intervalul de timp 15.00-16.00, militând împotriva construcţiei hidrocentralelor pe Nistru.
Astfel, de Ziua internațională a râurilor, marcată la 14 martie, concomitent, acţiuni paşnice vor avea loc în oraşele Ivano-Francovsk, Cernăuţi, Ternopol, Viniţa, Soroca, Bălţi, Chişinău, Tiraspol, Bender şi Odesa.
Construcţia celor 6 hidrocentrale va distruge fluviul Nistru – spun organizatorii, cu îndemnul către cetăţeni de a nu fi indiferenți de soarta Nistrului şi de a participa la acţiunile paşnice de exprimare a dezacordului faţă de planurile autorităţilor Ucrainene.
La Chişinău se va protesta paşnic în preajma Ambasadei Ucrainei ( str. Vasile Lupu, 17) şi a Delegației UE în Republica Moldova (str. Kogălniceanu, 12). La Soroca manifestanţii îşi dau întâlnire la ora 15:30, în apropierea Cetații Soroca.
Pentru mai multe detalii urmăriţi pagina de facebook a acţiunii de mobilizare publică în apărarea Nistrului.
Amintim că oficial, la 13 iulie 2016, guvernul ucrainean a adoptat un program național de dezvoltare privind hidrocentralele, iar recent a anunțat un tender pentru realizarea unui studiu de fezabilitate privind construcția a șase hidrocentrale noi, în amonte de Novodnestrovsc, în special în regiunile Ivano-Francovsk, Ternopol și Cernăuți.
Articole la temă:
Salvați râul Nistru, anulați construirea de noi centrale electrice