Facem economie la curent. Cum alegem un bec eficient energetic
În condițiile în care în ultima perioadă tarifele la electricitate au crescut, iar resursele naturale sunt în cantități tot mai mici de la o zi la alta, oamenii își pun întrebarea cum să economisească, astfel ca nota de plată pentru curent electric să nu bată la buzunar. Cum putem economisi energia electrică în condiții casnice ne spune Piotr Comarov, expert la Alianța pentru Eficiență Energetică și Regenerabile (AEER).
La ora actuală, în majoritatea caselor și apartamentelor se folosesc trei tipuri de becuri de iluminat – incandescente, eficiente energetic și becuri LED. „Din aceste trei tipuri, cele mai eficiente din punct de vedere energetic sunt becurile LED. Becurile incandescente folosesc mai multă energie electrică, în timp ce becurile LED consumă puțin curent electric și au un termen mai mare de exploatare”, a specificat Piotr Comarov.
Potrivit expertului, cel mai important este să procurăm becuri în magazine specializate, iar prima întrebare pe care trebuie să și-o pună un consumator vizează termenul de garanție al becului. „Întreprinderile care produc mărfuri de calitate oferă garanție de la un an până la trei ani. Aceasta înseamnă că, dacă în perioada de garanție se întâmplă ceva cu becul, el poate fi schimbat cu altul nou. În Chișinău și în toată republica există astfel de magazine și astfel de producători, care oferă garanție la becuri până la trei ani și în perioada de garanție puteți să schimbați becul, dacă el nu este bun, și asta se face gratis”, a spus Piotr Comarov.
Al doilea moment important la care trebuie să atragem atenție atunci când procurăm un bec este eficiența acestuia. „Știți că există o tabelă a eficienței energetice pe ambalajul lămpii, iar cele mai eficiente sunt becurile care se încadrează în culoarea verde din tabelă: A, A+, A++ sau A+++”, a precizat expertul de la AEER.
Al treilea moment important este culoarea becului. „Sunt mai multe culori – calde, alb și culori reci. Pentru ochii noștri, pentru case, apartamente, cele mai bune sunt becurile de culoare albă, neutră sau de culori calde, care în tabelă sunt marcate începând cu 2 700 K până la 4 000 K. Un bec de culoare caldă are 2 700 K, în timp ce un bec de culoare neutră are 4 000 K, iar becurile în culori reci au 5 000 – 6 000 K. Pe ambalajul becurilor este indicat ce culoare are becul, uneori sunt scrise cuvintele „cald/ă”, „rece”, „neutru/ă”, „alb”, a detaliat Piotr Comarov.
Potrivit specialistului în eficiență energetică, prețul unei lămpi poate varia în funcție de culoarea și de puterea becului. „Trebuie să reținem că, dacă procurăm un bec LED cu puterea de 10W, el este asemeni unui bec incandescent de 80W. Becurile LED de 12 W sunt asemenea becurilor incandescente care erau de 100W”, a precizat Piotr Comarov.
Deși becurile LED au un termen de exploatare destul de mare, ele uneori pot să nu mai lumineze, chiar în perioada de garanție. Cum să procedăm în astfel de cazuri? „La procurarea becului, trebuie să păstrați bonul de casă. Ne uităm ce termen de garanție are becul și păstrăm bonul de casă în perioada în care becul se află în termen de garanție. Majoritatea magazinelor din Chișinău, dar și din toată republica, vă vor schimba becul defectat în perioada de garanție pe unul nou, fără ca să plătiți”, a explicat Piotr Comarov. Totodată, el a mai subliniat că, după ce becurile LED nu mai luminează, după ce a trecut perioada de garanție, ele nu trebuiesc aruncate la întâmplare, ci aduse la punctele de colectare a aparatelor electronice, pentru că aceste lămpi conțin elemente semiconductoare.
Moduri de a economisi energia electrică în scara blocului
Putem să micșorăm consumul de energie electrică nu doar în casele și în apartamentele în care locuim. „În scara blocului în care locuiesc am instalat becuri LED, împreună cu un dispozitiv care ajută ca lămpile să lumineze doar atunci când trece vreun om prin apropiere, iar peste câteva minute becurile nu mai luminează, în mod automat. Acest dispozitiv ajută să economisim energia electrică. Astfel, când în scara blocului nu este nimeni, becurile nu luminează. Așa dispozitive pot fi instalate la fiecare etaj al blocului, becurile LED luminează doar pe porțiunea în care trece vreo persoană, iar pe porțiunea pe pare au mers deja, becurile încetează să lumineze în mod automat”, a explicat expertul de la AEER.
Există și becuri care au încorporate în ele senzori de mișcare, ele sunt mai scumpe. „Forma lor este rotundă, dar, din păcate, noi nu avem la momentul actual un astfel de aparataj. Sunt la fel ca becurile obișnuite LED, doar că mai au instalat, suplimentar, un senzor de mișcare. Acest senzor dirijează când becul se aprinde și se stinge. Acest senzor infraroșu funcționează atunci când în scara blocului este întuneric. Celălalt senzor este instalat în interiorul becului. Există diferite tipuri de senzori. Fiecare dintre noi își poate alege acel senzor, în funcție de câtă energie electrică va consuma. Senzorii sunt diferiți în funcție de distanța la care acționează, de alți factori. Cel mai simplu model e acel care are senzorul încorporat în bec. Prețul unui asemenea bec este de circa 70 de lei”, a specificat Piotr Comarov.
Lămpile cu diode sunt pentru iluminarea unor zone mai mari, a unor terenuri de joacă, a unor drumuri. Avantajul acestor becuri constă în faptul că nu sunt scumpe și nu au nevoie de niște cabluri – în interiorul lor este instalat un acumulator care se încarcă cu energie solară. „Îl instalați o dată în sezon și nu îl mai atingeți. Când afară se întunecă, lampa luminează. Puteți să instalați astfel de becuri la o distanță diferită una de alta, iar, în funcție de distanța dintre lămpi, iluminarea va fi mai slabă sau mai puternică. Lămpile respective au lungimi și putere diferite și se deosebesc între ele și după design. Adică fiecare dintre noi își poate alege un astfel de bec în funcție de culoare, dar și de câtă luminozitate are nevoie”, a concluzionat expertul AEER.
Solicitat de Ecopresa.md, Sergiu Dumitraș, șeful secției electricitate într-un magazin de becuri din Chișinău, a spus că, în ultima perioadă, se vând tot mai puține becuri incandescente, care consumă mult curent electric. „În perioada de iarnă, când afară se înnoptează mai devreme, vânzările de becuri sporesc. Nu aș putea spune exact cu cât. Din 10 becuri care se cumpără, 9 sunt becuri LED și doar unul din ele este obișnuit, adică incandescent”, a precizat Sergiu Dumitraș.
Platforma „ECOlogic, ECOnomic” a fost creată în contextul crizei energetice din Republica Moldova și își propune ghidarea cetățenilor în procesele de eficientizare energetică a locuințelor, precum și informarea cu privire la consecințele de mediu ale utilizării iraționale a resurselor energetice. Platforma a fost creată de Asociația Jurnaliștilor de Mediu (AJMTEM), de specialiști în eficiență energetică ai organizațiilor Green City Lab Moldova, Alianța pentru Eficiență Energetică și Regenerabile (AEER), Renașterea Rurală, dar și de organizațiile EcoVisio, Centrul Național de Mediu, Societatea Ecologică „Biotica” și Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii. Inițiativa face parte din campania de informare „ECOlogic, ECOnomic”, derulată cu suportul Suediei.