fbpx

Antreprenorii care desfășoară afaceri în domeniul turismului pot accesa granturi de până la 500 de mii de lei

 Antreprenorii care desfășoară afaceri în domeniul turismului pot accesa granturi de până la 500 de mii de lei
Susține Ecopresa, distribuie!

Cel puțin 50 de afaceri din domeniul turismului, inclusiv din sfera turismului ecologic, vor putea beneficia de susținere financiară nerambursabilă din partea statului și a Uniunii Europene, în următorii trei ani.

Granturile vor fi oferite prin intermediul „Programului de sprijin pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii în domeniul turismului”, implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), cu susținerea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării și Ministerului Culturii.

Suportul antreprenorial este destinat solicitanților cu afaceri în turism sau sectoare conexe, cu potențial pentru organizarea de activități turistice în sate, comune și orașe cu o populație de până la 30 de mii de locuitori.

Ce finanțează programul?

Suportul financiar nerambursabil va fi oferit pentru reconstrucția/mobilarea/echiparea unităților de cazare și/sau de alimentație, precum și a unităților de agrement destinate turismului. De exemplu, pentru achiziționarea materialelor de construcții necesare amenajării unităților hoteliere cu mic dejun inclus/pensiuni/hoteluri de familie/ ferme/tabere, restaurant/ baruri/săli de degustare, activități de agrement.

Totodată, sunt binevenite proiectele ce facilitează accesul persoanelor cu nevoi speciale, amenajarea spațiilor sau achiziționarea echipamentelor necesare pentru agrement și sport (zone de grătar, locuri de joacă pentru copii, zone de plajă, puncte de observare a păsărilor), dar și pentru achiziționarea și amplasarea indicatoarelor turistice. Vor fi finanțate și serviciile de design, arhitectură și consultanță pentru menținerea unui anumit stil al unităților de primire a turiștilor, achiziționarea articolelor tematice pentru furnizarea serviciilor – mașini, biciclete, bărci, caiace, undițe, corturi, binocluri turistice.

De asemenea, sunt eligibile activități de îmbunătățire a infrastructurii digitale – crearea și modernizarea paginii web, dezvoltarea aplicațiilor mobile, integrarea funcției de gestionare a relațiilor cu clienții, acces la internet fără fir etc.

Mai mult, granturile prevăd finanțare pentru vizibilitate – campanii online, materiale tipărite, obiecte de semnalizare turistică, acțiuni și materiale de marketing și de promovare a destinației turistice. Bani vor fi oferiți și pentru instruiri în domeniul turismului, certificări relevante turismului, afilieri la organizații specializate în domeniu.

Potrivit lui Dumitru Pîntea, directorul ODA, pe parcursul a trei ani de pilotare a programului vor fi susținute cel puțin 50 de întreprinderi mici și mijlocii, cu granturi de până la 500 de mii de lei per beneficiar. Fiecare afacere trebuie să vină cu o contribuție proprie de 30% din valoarea proiectului investițional.

Bugetul programului este de circa 30 de milioane de lei pentru o perioadă de trei ani, cu posibilitatea de a fi completat cu fonduri de la donatori locali și străini.

Pentru accesarea granturilor, completați formularul programului, disponibil în următorii trei ani, fără o dată limită.

Foto: Ecopresa

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Daniela Morari