fbpx

AEE a lansat o campanie de informare a cetățenilor privind măsurile de eficiență energetică

Susține Ecopresa, distribuie!

În contextul necesității de a întreprinde măsuri orientate spre atenuarea efectelor negative cauzate de criza energetică, Agenția pentru Eficiență Energetică lansează o campanie de informare privind măsurile de eficiență energetică pentru reducerea consumului de energie electrică și termică. Angajații AEE au împărțit oamenilor pliante informative și becuri LED. 

În Republica Moldova, sectorul rezidențial este cel mai energofag, acestuia revenindu-i circa 45% din consumul final de energie în țară. Consumul de energie poate fi redus nu doar prin investiții majore în infrastructură sau izolarea termică a pereților, dar și cu ajutorul unor măsuri de eficiență simple, inclusiv prin promovarea unui consum responsabil de energie, care va aduce atât beneficii pentru bugetul familiei, cât și va reduce consumul de energie în țară.

În acest sens, reprezentanții AEE au desfăşurat o acţiune de informare a cetăţenilor și au împărțit pliante care conțin informații despre posibilitățile de economisire a energiei electrice și termice. Totodată, au fost distribuite becuri de tip LED care au consumul redus de electricitate, în comparație cu becurile tradiționale.

AEE își propune să distribuie mai multe materiale informative despre cele mai frecvente măsuri de eficiență energetică. În context, vor fi organizate ședințe informative și alte acțiuni.

Inițiativa AEE privind măsurile de eficiență energetică se aliniază Campaniei Naționale de consum moderat a energiei electrice „Pot controla factura”, lansată în luna septembrie de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu