FOTO/VIDEO: Abordează probleme ecologice, în materiale jurnalistice, încă de pe băncile universității. Cursul „Jurnalism de mediu” i-a ajutat
12 studente ale Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova au primit certificate de absolvire a cursului opțional „Jurnalism de mediu”, care s-a predat timp de cinci luni la USM, la inițiativa Asociației Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic, cu sprijinul Ambasadei Suediei în Republica Moldova.
Cursul a durat din noiembrie 2022 până în mai 2023. Lecțiile aveau loc o dată în săptămână. Inițial, la ore s-au înscris peste 20 de studente și studenți ai facultății, dar nu toți au frecventat cursul. Cele mai active reportere au realizat 40 de materiale jurnalistice, care au fost publicate pe portalul ecopresa.md. La fel, au participat la un club de presă și la o masă rotundă cu ministra Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov, au efectuat și vizite în teren – la Serviciul Hidrometeorologic de Stat, Grădina Botanică, Institutul de Ecologie și Geografie și la Rezervația „Plaiul Fagului”, care se află în raionul Ungheni.
În ultimii ani, interesul față de jurnalismul de mediu este tot mai mare, a spus Lilia Curchi, directoare executivă a Asociației Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic. „Voi ați avut ocazia unică de a aplica în practică ceea ce învățați pe băncile universității – ați interacționat cu experții, ați mers în teren, ați realizat primele materiale jurnalistice. Mă bucur că investim într-o nouă generație de viitori jurnaliști, care vor fi mai atenți la subiectele de mediu”.
Cursul a fost predat de membri ai Asociației Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic, dar și de reprezentanți ai unor altor asociații obștești. Ornitologa Silvia Ursul le-a vorbit studentelor despre importanța protejării păsărilor. Aurelia Bahnaru de la Asociația E-circular a explicat cum pot fi gestionate eficient deșeurile, astfel ca ele să nu polueze mediul. Roman Bahnaru de la EcoDigital i-a invitat pe toți la campania „Fugi de plastic”, acțiune în care oamenii fac sport și, concomitent, strâng gunoaie. Tot el a explicat ce impact au deșeurile de echipamente electrice și electronice, dacă ajung în natură. Aurel Lozan, doctor în științe biologice, a precizat cât de importante sunt pădurile, mai ales în contextul schimbărilor climatice.
Toți au avut de câștigat de pe urma acestui curs opțional, a menționat Victoria Bulicanu, decana Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul USM. „Facultatea a avut de câștigat prin primirea unui echipament transportabil, care astăzi este utilizat atât de către studenți, cât și de către cadrele didactice. Mulți dintre Dumneavoastră ați realizat vizite de documentare în cadrul diferitor companii, care v-au ajutat să vă documentați. Ne dorim să continuați să scrieți despre subiectele de interes maxim”.
Cele 12 studente de la jurnalism culeg roadele unei activități pline de dedicație, a spus Aurelia Hanganu, prorector al USM. „Ați muncit, ați căutat, ați construit relații de prietenie, inclusiv cu cei pe care i-ați intervievat și i-ați vizitat în cadrul acestui curs. Astfel, ați dat voie minții voastre să se deschidă pentru noi interpretări, pentru noi orizonturi și noi prietenii”.
Thomas Alveteg, șef-adjunct al secției cooperare pentru dezvoltare din cadrul Ambasadei Suediei în Republica Moldova, a menționat că acest parteneriat dintre universitate și jurnaliști este foarte important, pentru că ajută reprezentanții mass-media să abordeze problemele de mediu încă de pe băncile universității. Soluționarea problemelor de mediu este și ea importantă, în contextul în care Republica Moldova aspiră să adere la Uniunea Europeană. Iar multe state din UE au o legislație bine pusă la punct la acest capitol, de unde țara voastră poate să se inspire, a subliniat Thomas Alveteg.
După ce au absolvit cursul facultativ, au documentat și au scris mai multe materiale jurnalistice care au abordat diverse probleme de mediu, Ludmila Hițuc a fost angajată la portalul ecopresa.md, iar Nicoleta Mugureanu – la revista „Natura”.
„Acest curs m-a ajutat să înțeleg cum este jurnalismul pus în practică. M-a ajutat să înțeleg care este starea mediului, să cunosc experți, să fiu mai responsabilă față de mediu. Recomand tuturor studenților de la jurnalism și de la alte facultăți să practice acest curs, pentru a avea posibilitatea de a se apropia de mediu și de a-i cunoaște adevărata valoare”, a îndemnat Nicoleta Mugureanu, studentă în anul II.
„În timpul acestui curs, am reușit să aflu mai în de aproape problemele ecologice din Republica Moldova. La fel, am avut șansa să cunosc mulți specialiști din domeniu și să particip la diverse ateliere. A fost un curs interactiv, la care am învățat multe lucruri noi”, a spus Alexandra Grigoriev, studentă în anul II la jurnalism.
Absolventele cursului facultativ „Jurnalism de mediu” au primit diplome și cadouri din partea AJMTEM.
Cursul „Jurnalism de mediu” se va preda la USM, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, și din septembrie anul curent.