Noi reguli pentru operatorii economici care desfășoară activități cu potențial de risc pentru mediu
Sursa: Depositphotos
Operatorii economici care desfășoară activități cu potențial risc asupra mediului vor fi nevoiți să demonstreze că dispun de resurse financiare suficiente pentru prevenirea, remedierea sau compensarea daunelor pe care le-ar putea provoca. Garanția financiară va putea fi constituită prin polițe de asigurare, garanții bancare sau alte instrumente financiare prevăzute de legislație.
Fondurile respective vor putea fi utilizate exclusiv pentru măsuri de prevenire și refacere a mediului afectat. În acest scop, operatorii vor fi obligați să evalueze riscurile asociate activităților desfășurate, ținând cont de substanțele utilizate, amplasarea obiectivelor și impactul potențial asupra apei, solului, speciilor și habitatelor naturale protejate.
Potrivit noilor prevederi, prejudiciile de mediu nu vor mai fi abordate doar prin aplicarea de sancțiuni, ci printr-un mecanism care urmărește evaluarea impactului, stabilirea responsabilităților și refacerea efectivă a ecosistemelor afectate. Astfel, în situațiile în care sunt afectate resursele de apă, solul, biodiversitatea sau habitatele naturale, autoritățile vor putea determina gravitatea daunelor, identifica persoanele responsabile și stabili măsurile necesare pentru remedierea acestora.
Conform metodologiei, Inspectoratul pentru Protecția Mediului va avea rolul de a constata daunele și de a identifica operatorul responsabil, iar Agenția de Mediu va evalua amploarea impactului și va aproba soluțiile de remediere. Ulterior, operatorii economici vizați vor trebui să elaboreze și să prezinte un plan detaliat de remediere, care să includă măsurile de refacere a mediului, costurile estimate, termenele de implementare și modalitățile de monitorizare a rezultatelor.
Postări asemănătoare











