Decizie importantă privind exploatarea Complexului hidroenergetic de pe Nistru – se va ţine cont şi de interesele Republicii Moldova
Republica Moldova şi Ucraina au convenit să revizuiască regulile de exploatare a Complexului Hidroenergetic Nistrean. Regulile au fost setate anterior de partea ucraineană, care n-a ţinut cont de toate propunerile Republicii Moldova.
De asemenea, cele două ţări vecine au convenit să-şi acorde suport reciproc la monitorizarea şi efectuarea măsurătorilor hidrologice pe Nistru, pentru „a înlătura impedimente” ce există în prezent.
La asemenea înţelegeri s-a ajuns în cadrul celei de-a patra şedinţe a Comisiei responsabile de utilizarea stabilă și protecția bazinului fluviului Nistru, care s-a întrunit săptămâna aceasta, în zilele de 22 şi 23 noiembrie, în oraşul Ivano-Francovsk din Ucraina. Despre aceste decizii adoptate în cadrul evenimentului a relatat serviciul de presă al ministerului moldovean al Mediului.
Delegaţia Republicii Moldova la şedinţă a fost condusă de ministra Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov. Miniştrii responsabili de mediu din cele două ţări sunt copreşedinţi ai comisiei menţionate.
Miniştrii au fost de acord că este necesară „menținerea dialogului și cooperării, pentru a coordona și aborda aspectele prioritare legate de bazinul fluviului Nistru” – un râu de importanţă vitală pentru ambele state.
„Acum se vede o poziţie mai clară de apărare a intereselor RM”
Solicitat de Ecopresa, ecologistul Anatolie Prohniţchi a menționat în acest context că „este foarte bine că şedinţa comisiei a avut loc, pentru că timp îndelungat n-a fost posibil să se întrunească”.
„Este îmbucurător faptul că delegaţia Republicii Moldova este mult mai profesionistă decât delegaţiile la şedinţele precedente, care nici nu erau pregătite pe deplin şi nu apărau poziţia şi interesul Republicii Moldova – mai mult mergeau pe mâna specialiştilor din Ucraina. Acum se vede o poziţie clară de apărare a intereselor statului Republica Moldova şi văd că există şi deschiderea părţii ucrainene spre cooperare. Cu atât mai mult că fluviul Nistru este afectat şi de consecinţele războiului din Ucraina”, a constatat expertul.
El a remarcat că este foarte important ca şi în actualele condiţii, chiar dacă războiul continuă, „sursei vitale de apă pentru Republica Moldova să i se acorde atenţia cuvenită atât din partea Republicii Moldova, cât şi din partea Ucrainei”.
CITEŞTE ŞI: În Ucraina, pe Nistru, oamenii de știință efectuează cercetări privind starea fluviului
Anatolie Prohniţchi a salutat faptul că „regulamentul elaborat doar de partea ucraineană, fără consultări cu Republica Moldova” urmează să aibă „o redacţie nouă, în care să fie expuse şi interesele Republicii Moldova”.
La ședința din Ucraina s-a discutat şi procesul de pregătire a proiectului „Dezvoltarea cooperării transfrontaliere și gestionarea integrată a resurselor de apă în bazinul fluviului Nistru prin implementarea Programului strategic de acțiuni”, care a fost pregătit în comun de către părţi și prezentat Fondului Global de Mediu (GEF). De asemenea, la reuniune, reprezentanta OSCE a prezentat informații actualizate cu privire la etapa la care se află proiectul, iar participanții la ședință au intervenit cu comentarii referitoare la componentele acestuia.