Procuratura municipiului Chișinău a inițiat un dosar penal în cazul copacilor mutilați în timpul reparației trotuarelor
Procuratura municipiului Chișinău a inițiat un proces de urmărire penală în cazul daunelor provocate arborilor de pe mai multe străzi din capitală în timpul lucrărilor de reparaţie a trotuarelor şi construcţiei parcărilor în centrul istoric. Despre aceasta au anunțat oamenii legii într-un răspuns oferit redacției Ecopresa.
„La acest moment, sesizarea Inspectoratului pentru Protecţia Mediului se examinează în cadrul unui proces penal, în ordinea prevăzută de art. 274 din Codul de procedură penală, în vederea verificării existenţei sau, după caz, inexistenţei unei fapte penale, nefiind emisă o soluţie pe cazul investigat”, se spune în răspunsul la solicitarea adresată de către Ecopresa.
Articolul 274 din Codul de procedură penală a Republicii Moldova prevede că organul de urmărire penală dispune în termen de 30 de zile, prin ordonanţă, începerea urmăririi penale dacă există „cel puțin o bănuială rezonabilă că a fost săvârşită o infracţiune şi nu există vreuna din circumstanţele care exclud urmărirea penală”.
Sesizarea Inspectoratului pentru Protecția Mediului , prin care au solicitat examinarea acțiunilor de tăiere și vătămare ilegală a vegetației forestiere din centrul istoric al Chișinăului și folosirea irațională a resurselor naturale în aceste categorii de sectoare, a fost înaintată la data de 5 mai 2023. Inspectorii continuă să investigheze cazul pentru a stabili daunele și prejudiciile.
Acum câteva săptămâni, pe Ecopresa a fost publicat un material amplu despre situația deplorabilă în care se află copacii în regiunile unde se repară trotuarele în capitală. Reporterul Ecopresa a descoperit la fața locului imagini dezastruoase, a vorbit cu specialiști în domeniu despre afectarea acestor copaci, riscurile acestor acțiuni și care ar fi soluțiile pentru a redresa situația.
Povestea mutilării rădăcinilor copacilor pe porțiunile aflate în lucrări de renovare a început în decembrie, anul trecut, cu intensificări în aprilie, anul curent și observăm un nou val chiar acum, în iulie. Străzile 31 August 1989, Mihai Eminescu, Serghei Lazo și Nicolae Zelinski din capitală sunt câteva locații de reper, unde putem vedea cu toții acest proces de distrugere a arborilor.
Ce au spus experții despre problema rădăcinilor tăiate, în ce măsură sunt afectați copacii și ce urmări pot fi citiți în materialul colegei noastre Ludmila Hițuc: [FOTO/VIDEO] Repară trotuarele și mutilează copacii. Câtă viață mai au arborii cu rădăcinile tăiate?