Comercializarea ghioceilor și brândușelor, strict interzisă. Amenzile sunt de câteva mii de lei
Agenția de Mediu atenționează populația că este interzisă culegerea și comercializarea plantelor vernale. Brândușele, ghioceii, albăstrițele și alte flori timpurii sunt specii amenințate cu dispariția și sunt incluse în Cartea Roșie. Astfel, pentru culegerea și comercializarea acestor plante pot fi aplicate amenzi.
Temperaturile ridicate din ultimele săptămâni au făcut ca vestitorii primăverii să răsară mai devreme decât de obicei. Astfel, mulți vânzători ambulanţi deja au început să iasă pe drumuri, la marginea pădurilor şi pe traseele naționale, comercializând buchețele de flori timpurii de primăvară, multe dintre ele fiind incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova.
Agenția de Mediu atenționează atât persoanele care culeg și vând aceste plante, cât și cetățenii care intenționează să cumpere buchete de flori timpurii, să se abțină pentru a proteja aceste specii rare.
Printre plantele amenințate cu dispariția se mai regăsesc lalele pestrițe, dediței și lăcrămițe bifolii. Este interzisă atât culegerea plantelor în întregime, cât și a părților acestora (flori, frunze, muguri, tulpini, ramuri, rădăcini, bulbi, rizomi etc.).
În Codul Contravenţional al Republicii Moldova este stipulat faptul că pentru colectarea sau nimicirea plantelor incluse în Cartea Roșie, pentru comercializarea ilegală sunt aplicate amenzi în sumă de la 2.500 de lei până la 5.000 de lei.