Peleți și brichete din biomasă pentru încălzirea caselor: ce potențial există în Republica Moldova
Agenția de Mediu precizează care copaci vor putea fi tăiați fără autorizație
Agenția de Mediu face claritate și precizează care copaci vor putea fi curățați și tăiați fără o autorizație eliberată de această instituție, ci doar în baza unei notificări. Explicațiile vin după ce Parlamentul a votat, în lectura a doua, modificări la legislație care prevăd simplificarea procedurii de curățare a arborilor.
Potrivit Agenției de Mediu, principalele prevederi ale proiectului constau în reconsiderarea mecanismului de autorizare a recoltării masei lemnoase pe terenurile fondului forestier și terenurile din afara fondului forestier, în contextul necesității optimizării procesului de autorizare și reglementare a procedeelor noi în coraport cu obiectul și subiecții autorizării.
De asemenea, eliminarea autorizației de mediu a fost decisă în scopul simplificării procedurilor oficiale de obținere a dreptului de exploatare a vegetației forestiere în cazul tăierilor de îngrijire și conducere (tăieri/lucrări de igienă, elagaj artificial, îngrijirea marginii de masiv etc.) doar în spațiile verzi ale localităților urbane și rurale și nicidecum în plantațiile forestiere.
„Prin urmare, intervențiile care vor fi posibile în baza „notificării” (fără necesitatea obținerii autorizației pentru tăieri) se referă doar la arborii uscați sau în curs de uscare, rupți sau doborâți de vânt și zăpadă, arborii solitari care nu fac parte dintr-o plantație proiectată de arbori, sau arborii puternic afectați de boli și dăunători”, notează reprezentanții agenției.
Totodată, pentru a fi posibilă punerea în aplicare a procedurii simplificate, mai urmează o etapă și anume aprobarea de către Guvernul Republicii Moldova a Regulamentului cu privire la autorizarea tăierilor, unde va fi reglementat mecanismul de aplicare a notificărilor și va fi aprobat formularul-tip (modelul) al notificării.
Astfel, la momentul actual, orice tăieri ale vegetației forestiere se permit doar în baza autorizaţiei pentru tăieri în fondul forestier şi în vegetaţia forestieră din afara fondului forestier.
Pentru obținerea autorizaţiei, persoanele fizice și juridice depun, fie pe suport de hârtie – la sediul Agenției de Mediu, fie în format electronic – prin intermediul ghișeului unic, o cerere care trebuie să conțină următoarele informații: denumirea, forma juridică de organizare, adresa juridică, IDNO-ul solicitantului autorizației sau, în cazul persoanei fizice, numele, prenumele, adresa, seria şi numărul buletinului de identitate, IDNP-ul, tipul de tăieri și cantitatea sau volumul de vegetație preconizat pentru tăieri, cauza propunerii pentru tăiere.
De asemenea, pentru fiecare tip de tăieri este specificat un set de documente care trebuie anexat la cerere. Modelul cererii și informația privind lista actelor necesare poate fi găsită aici.