Campania „Marea Debarasare” a fost relansată. Instituțiile și companiile pot vinde deșeurile electrice și electronice
A fost relansată campania „Marea Debarasare”, care își propune să prelucreze gratuit deșeurile de echipamente electrice şi electronice de la instituţiile şi companiile din sectorul public şi privat. Campania este organizată de „Moldrec Group”, la acțiunile căreia s-au alăturat Ministerul Mediului și Agenția de Mediu.
Potrivit Ministerului Mediului, campania a fost relansată cu scopul de a soluționa problema deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), precum și a celor de baterii, acumulatori auto și staționar cu gel (DBA).
Campania „Marea Debarasare” va dura trei luni și este adresată instituțiilor de stat şi companiilor private care au în stoc deşeuri de echipamente electrice şi electronice. „Organizatorii își propun să sporească gradul de reciclare/valorificare a resurselor materiale și de intensificare a eforturilor celor implicaţi în procesul de colectare selectivă a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice în vederea gestionării ecoraţionale a acestora”, se spune într-un comunicat al ministerului.
În cadrul campaniei, instituțiilor de stat şi agenților economici li se oferă un preț de achiziție pentru deșeurile de echipamente electrice și electronice de 1000 lei per tonă și a deșeurilor de baterii și acumulatori de 13 500 lei per tonă.
DEEE înseamnă toate echipamentele electrice și electronice ieșite din uz care funcționau cu ajutorul bateriilor sau pe bază de curent, la priză: frigider, fier de călcat, mașină de spălat, televizor, computere, telefoane mobile, radio-casetofoane, camere video, cuptoare cu microunde etc.
Potrivit rapoartelor sistemelor colective autorizate pentru gestionarea deșeurilor, ce au preluat obligația implementării responsabilității extinse a producătorilor și acționează în numele producătorilor cu privire la gestionarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice, în anul 2020 au fost colectate 24,426 tone de DEEE, iar în anul 2021 cu 99,754 tone mai mult. Rețeaua punctelor de colectare a sistemelor colective autorizate pentru gestionarea deșeurilor poate fi accesată pe site-urile Asociației Patronale Moldcontrol, Fundației Eco Save, Asociației Obștești Univers Ecologic.
Deșeurile provenite de la aceste echipamente conțin o varietate de substanțe periculoase (metale grele – plumb, mercur, crom, cadmiu), nepericuloase, valoroase (aur, argint) sau rare.
Spre exemplu, tubul catodic al unui televizor poate polua aproximativ 50 m2 timp de 30 de ani, având în compoziție materiale precum: aluminiu, plumb, zinc, nichel, mangan, bariu sau cobalt. De asemenea, frigiderele conțin cloro-fluoro-carburi (CFC), acestea fiind responsabile pentru deteriorarea stratului de ozon şi pentru reducerea capacităţii pământului de a se proteja de razele nocive ale soarelui. Telefoanele conţin metale grele și metale rare. Dacă aceste echipamente ar fi incinerate, ar putea elibera anual o cantitate de 36 tone de mercur şi 16 tone de cadmiu.