Zeci de delfini din Marea Neagră au murit. Cercetătorii spun că războiul din Ucraina ar putea fi cauza
Numărul delfinilor care au murit în Marea Neagră a crescut accelerat, potrivit cercetătorilor turci, după începutul invaziei rusești în Ucraina, scrie The Guardian și digi24.ro.
Cercetătorii cred că poluarea fonică sporită în nordul Mării Negre, cauzată de aproximativ 20 de nave ale marinei ruse și de activitățile militare în desfășurare, ar fi putut împinge delfinii spre țărmurile turcești și bulgare, unde se prind în plasele de pescuit în număr neobișnuit de mare, sau eșuează pe țărm.
De la începutul războiului, Turcia a înregistrat o creștere a eșuărilor de delfin comun (Delphinus delphis) pe coasta Mării Negre. Peste 80 de animale au fost găsite moarte pe țărmul turcesc, ceea ce Fundația Turcă de Cercetare Marină (TUDAV) a descris-o drept „o creștere extraordinară”.
Investigațiile inițiale au arătat că aproximativ jumătate din cei 80 de delfini au murit după ce au fost prinși în plasele de pescuit. De cealaltă parte, cercetătorii nu au descoperit până în acest moment cauza morții celorlalți delfini, care nu prezentau răni specifice provocate de plasele pescarilor sau urme de arme de foc. Bayram Ozturk, președintele TUDAV, a declarat că moartea acestor delfini rămâne „o întrebare fără răspuns”.
„Trauma acustică este una dintre posibilitățile la care ne gândim. Nu avem dovezi care să ateste ce ar putea provoca în Marea Neagră sonarul de frecvență joasă, pentru că nu am mai văzut niciodată atât de multe nave și atât de mult zgomot, pentru o perioadă atât de îndelungată. Știința însă cere întotdeauna dovezi“, a declarat Ozturk.
Forțele navale se bazează de cele mai multe ori pe sonar pentru a detecta submarinele inamice de la distanțe mari. Este cunoscut că mamiferele marine depind de sunet pentru a comunica și au un auz extrem de dezvoltat, astfel zgomotul subacvatic poate avea efecte grave, chiar fatale, asupra delfinilor.
Zgomotul subacvatic permanent ar putea să nu omoare animalele în mod direct. Dar ar putea fi îndeajuns de deranjant și dăunător pentru a împinge mamiferele marine și alte vietăți acvatice să migreze pentru a evita poluarea fonică.
Oamenii de știință spun că investigațiile lor sunt îngreunate de faptul că nu există protocoale pentru a proteja mamiferele marine în timpul războiului. „Există zeci de nave în Marea Neagră, dar nici măcar nu știm cât de des folosesc sonarul”, a spus Ozturk.