Moldova pentru Pace. Cum poți deveni voluntar și ajuta la acomodarea refugiaților din Ucraina
Ministerul Afacerilor Interne și Guvernul Republicii Moldova a creat grupul de lucru „Moldova for Peace”, scopul căreia este să adune cetățenii disponibili să ajute la efortul de primire, asistență și acomodare a fluxului de migrare din Ucraina.
Astfel, doritorii de a se implica, o pot face pe mai multe direcții: coordonarea voluntarilor, asigurarea de transport, de cazare, identificarea de bunuri și servicii necesare. Pentru a vă implica este necesar să completați un FORMULAR.
Organizații vin cu rugămintea de a completa toate secțiunile formularului și să alegeți opțiunile corespunzătoare modului în care puteți ajuta.
Potrivit Guvernului, peste 1700 de oameni au aplicat deja pentru a fi voluntari. Unele persoane au fost deja contactate pentru a merge fie la frontieră, fie în alte puncte în care pot oferi asistență.
Precizăm că, în Ucraina, este a cincea zi de război, iar tot mai mulți oameni aleg să se refugieze în țările vecine din calea luptelor. Datele oficiale arată că, în perioada 24-27 februarie 2022, până la ora 05.00, pe teritoriul R. Moldova au intrat 70.080 cetățeni ai Ucrainei, dintre care 50.416 persoane prin segmentul de frontieră moldo-ucrainean, iar 19.311 prin segmentul de frontieră moldo-român. În aceiași perioadă, au părăsit teritoriul R. Moldova 20.285 cetățeni ai Ucrainei. Astfel, pe teritoriul național au rămas 29.510 cetățeni ai Ucrainei, care au intrat în R. Moldova în ultimele 77 ore.