Au dat amendă și au ridicat o armă. Ce au descoperit inspectorii de mediu într-un raid la Hîncești
Inspectorii de mediu din Hîncești au aplicat o amendă de peste cinci mii de lei în urma raidului de contracarare a braconajului efectuat la data de 25 decembrie 2021.
Potrivit unei note informative, inspectorii au depistat mai multe încălcări a legislației privind regnul animal. „S-au întocmit trei procese-verbale de contravenție conform art. 128 (2) Cod Contravențional al Republicii Moldova, s-a aplicat amendă în sumă de 5500 lei, s-a ridicat o armă de vânătoare lisă model ”Simson”, cal. 12*70 deținută ilegal și 9 cartușe necorespunzătoare”, se arată în nota inspectoratului.
De asemenea, IPM Hîncești informează că raidurile de contracarare a braconajului vor continua în toate teritoriile Societății Vânătorilor și Pescarilor din Hîncești pentru neadmiterea cazurilor de braconaj.
Precizăm că, peste 40 de ONG-uri au semnat o declarație prin care cer Ministerului Mediului să anuleze ordinul privind cotele de vânătoare și să aplice legea privind transparența în procesul decizional prin consultarea publică cu toate părțile interesate a prezentului ordin. Inițiat de Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii și susținut de membrii Platformei Naționale a Forumului Societății Civile a Parteneriatului Estic și Consiliul Național al ONG-urilor de Mediu, semnatarii demersului își anunță disponibilitatea de a susține orice demers în favoarea naturii, astfel că orice presiune a grupurilor de interes să nu degenereze în decizii în detrimentul naturii.
CITIȚI ȘI DOC/ Peste 40 de ONG-uri cer anularea ordinului privind cotele de vânătoare
Sezonul de vânătoare a început la sfârșitul lunii septembrie, după publicarea ordinului ministrei Mediului pentru sezonul de vânătoare 2021– 2022 în Monitorul Oficial.
Potrivit ordinului, speciile de iepure de câmp, fazan și porumbel gulerat vor putea fi vânate pe terenurile de vânătoare preponderent neîmpădurite, atribuite asociațiilor de vânători și pescari, de către autoritățile administrației publice locale.
Precizăm că, după consultările publice organizate de Minister, în ordinul privind cotele de vânătoare au fost adăugate și gâscă, rață, lișiță și găinușa de baltă.
În fondul forestier de stat atribuit în folosință în scop de gospodărire cinegetică (pădure arendată) se va permite vânatul la specia mistreț.