fbpx

VIDEO/ Sute de voluntari au plantat „fapte bune” la Bălăbănești

 VIDEO/ Sute de voluntari au plantat „fapte bune” la Bălăbănești
Susține Ecopresa, distribuie!

Râul Bălțata va avea o perdea forestieră în regiunea satului Bălăbănești, după ce peste opt mii de puieți au fost plantați în lunca râului. Este vorba de plopi hibrizi euro-americani, iar printre ei, ca o formă de diversificare, s-au mai plantat frasini, vișini și paltini. Organizată de inițiativa „Plantăm Fapte Bune în Moldova”, plantarea a adunat circa 300 de voluntari.

Munca a început de dimineață, când voluntarii au fost repartizați în echipe și le-au explicat participanților cum se plantează corect. Ulterior, „înarmați” cu hârlețe și puieți, au început a sădi arborii. În timp ce unii pregăteau puieții pentru plantare, tăindu-le ramificațiile în plus și prelucrându-i cu mocirlă, alții adânceau gropile, unii cărau apă cu căldările, direct din râu, iar alții – udau.

Oamenii, în mare parte locuitori ai Capitalei, s-au mobilizat pe reţelele de socializare şi au venit la Bălăbănești. Potrivit lor, prin participarea la acțiune contribuie la împădurirea țării, care potrivit statisticilor are doar 12 la sută din suprafață acoperită de păduri.

Cei mai încântați au fost cei mici, mai ales că unii dintre ei au sădit pentru prima dată un copac. Cristina Ivașchin, venită cu doi copii, mărturisește că a venit în primul rând pentru a-i implica pe ei la plantare și consideră aceste acțiuni foarte importante, contribuind astfel la un viitor mai bun.

La plantare au participat și angajații unei companii private. Unul dintre ei ne-a relatat că organizația lor se implică anual în astfel de activități și astfel „pun și ei umărul” la împădurirea țării.

Arborii au fost plantați pe o suprafața de circa 4.5 hectare. Aici a fost sădită și Aleea cititorilor Ecopresa, grație donaților de 2% virate către Asociația Jurnaliștilor de Mediu.

VIDEO: Ecaterina Alexandr

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Cristina Straton