fbpx

„E devreme pentru plantare”. Ecologiștii susțin că arborii plantați în aceste zile au puține șanse să se prindă

 „E devreme pentru plantare”. Ecologiștii susțin că arborii plantați în aceste zile au puține șanse să se prindă

Imagine simbol: editiadedimineata.ro

Susține Ecopresa, distribuie!

În timp ce Moldsilva anunță cu mare fast lansarea unei campanii de plantare a arborilor, ecologiștii spun că șansele ca arborii plantați în aceste zile să se prindă sunt puține.

Seed It Forward – o inițiativă care promovează plantarea copacilor, a atras atenția că arborii plantați sâmbătă și duminică au puține șanse să se prindă.

„Copacii cu rădăcina nudă se plantează ATUNCI CÂND SUNT FĂRĂ FRUNZE. Toamna târziu când frunzele deja au căzut, iarna la temperaturi pozitive, primăvara înainte de înmugurit. Altfel șanse la prindere scad semnificativ”, se arată într-un mesaj al inițiativei.

De aceeași părere este și activista de mediu Iuliana Cantaragiu. Potrivit ei încă e prea cald pentru plantare.

„Copacii încă nu au intrat în hibernare, frunzele încă nu au căzut. Și copacii plantați, și așa stresați cu scoaterea lor din pepinieră, transportare, îngropare într-un nou mediu, își vor îndrepta energia spre frunze pentru a le hrăni, în loc să-și îndrepte energia spre hrana rădăcinilor. Iar când vor scădea temperaturile, ei nu vor fi pregătiți pentru a supraviețui și vor îngheța”, afirmă Cantaragiu.

Și Andrei Ursachi, expert de mediu, afirmă că încă e devreme pentru plantare.

Precizăm că postarea Agenţiei Moldsilva despre lansarea cu fast a campaniei a fost ștearsă la scurt timp după publicare.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!