fbpx

Accesul la informaț­ia de mediu este un drept al cetăț­enilor

 Accesul la informaț­ia de mediu este un drept al cetăț­enilor
Susține Ecopresa, distribuie!

„Eu nu am ce mânca domnișoară, despre care protecție a mediului vorbești dumitale?” – din păcate aceasta este, încă, reacția multora dintre cetățeni. Apoi, ajungem a ne plânge că se decide fără noi, că cei de la conducere ne împart resursele naturale din localitate, ne otrăvesc apa, ne poluează aerul prin autorizarea unor activități dăunătoare etc.

„Fiecare popor își merită conducerea pe care o are”, scria omul politic, filozoful și scriitorul Joseph de Maistre. Dar, să nu uităm că poporul este și cel care-și educă aleșii, care-i face să fie responsabili de acțiunile lor, prin presiunile pe care doar poporul le poate exercita, în special, atunci când deține accesul la informație.

Accesul la informația privind mediul este UN DREPT al fiecăruia dintre noi. Convenția de la Aarhus și legislația națională obligă autoritățile de a furniza informații de mediu, garantând, în același timp, dreptul cetățenilor de a solicita date privind mediul. Să luăm în considerare acest drept și să cerem aplicarea legii!

 NOTA BENE

Articolul 180 al Codului penal al Republicii Moldova prevede sancțiuni pentru încalcarea intenționată de către o persoană cu funcție de răspundere a procedurii legale de asigurare și de realizare a dreptului de acces la informație, dacă prin încălcarea procedurii au fost cauzate daune în proporții considerabile asupra drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanei care a solicitat informații referitoare la ocrotirea sănătății populației, la securitatea publică, la protecția mediului. Codul penal prevede o amendă de la 150 la 300 unități convenționale cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.

Un articol realizat de Centrul Aarhus Moldova

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!