Peleți și brichete din biomasă pentru încălzirea caselor: ce potențial există în Republica Moldova
75 de tineri sunt instruiți să fie activi în protecția mediului
Ulterior, tinerii participați, grupați în echipe, vor pune în practică cunoștințe acumulate și vor elabora un plan de acțiuni pentru campaniile climatice, dedicate Zilei Internaționale a Acțiunilor Climatice, în cadrul propriei instituții de învățământ. Ghidați de formatori ai climei și de un coordonator adult, aceștia își vor realiza ideilor prin programul de mini-granturi al proiectului, care va acoperi integral sau parțial cheltuielile.
Ediția 2016 a școlii de vară „Ambasadorii Climei” se desfășoară în perioada 20-30 iulie 2016, sub genericul „Tinerii Moldovei pentru o climă sănătoasă”, ca parte a proiectului „Ambasadorii Climei”, implementat de Centrul Republican „Gutta-Club” cu susținerea financiară a Ministerului Tineretului și Sportului din R. Moldova și AO Eco-Contact, prin intermediul programului „Forumul cu privire la schimbările climatice în regiunea Parteneriatului Estic (CFS II)”. Acest program este derulat cu suportul financiar al Uniunii Europene, Cooperării Austriece pentru Dezvoltare și Crucea Roșie a Austriei.