784.000 lei prejudiciu din pescuit ilegal la Costești–Stânca: doi bărbați condamnați
784.000 lei prejudiciu din pescuit ilegal la Costești–Stânca: doi bărbați condamnați
sursa foto: Procuratura Generală
Un prejudiciu de 784.000 de lei a fost cauzat resurselor biologice acvatice în urma unui caz de pescuit ilegal înregistrat pe lacul de acumulare Costești–Stânca, pentru care doi bărbați de 25 și 35 de ani au fost condamnați.
Potrivit Procuraturii Drochia, Oficiul Râșcani, sentința a fost pronunțată recent de Judecătoria Bălți, sediul Râșcani, iar instanța le-a aplicat ambilor pedeapsa de 200 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității.
Conform probelor, în noaptea de 22 spre 23 decembrie 2024, inculpații au pescuit ilegal într-o zonă protejată, interzisă a lacului, pe direcția Dumeni (Republica Moldova) – Caraiman (România). Aceștia au folosit o barcă gonflabilă pentru a instala nouă plase din monofilament, cu o lungime totală de aproximativ 600 de metri, unelte interzise, considerate mijloace de nimicire în masă a faunei acvatice.
Ulterior, aceștia au ridicat plasele în care au fost prinse sute de exemplare de pește, inclusiv 97 de șalăi, 99 de carași argintii, 3 somni europeni, 25 de avați, 68 de plătici, 19 crapi europeni și 135 de roșioare. Prejudiciul total cauzat este estimat la 784.000 de lei.
Instanța a admis integral acțiunea civilă înaintată de Inspectoratul pentru Protecția Mediului și a dispus recuperarea prejudiciului în mod solidar de la cei doi inculpați.
Totodată, a fost menținut sechestrul asupra bunurilor acestora, în limita sumei de peste 52.000 de lei, și s-a dispus confiscarea bunurilor utilizate la comiterea infracțiunii, inclusiv a unui automobil de marca Audi A6 și a unei bărci gonflabile. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel.
Postări asemănătoare

![[FOTO] Ei au pictat păsările Moldovei. Au fost desemnați premianții concursului „Care-i pasărea ta preferată?”](https://ecopresa.md/wp-content/uploads/2023/07/357432663_612997504306835_6580471710181027650_n-150x150.jpg)







