40 de companii din sectorul industrial vor putea primi audit energetic gratuit. Criterii de eligibilitate
Foto simbol: Sursa: luminaenergy.co.uk
Patruzeci de întreprinderi micro, mici și mijlocii din sectorul industrial vor putea beneficia de audit energetic industrial gratuit, care le va permite ulterior să acceseze granturi nerambursabile pentru investiții în eficiență energetică și energie regenerabilă.
Pentru a fi eligibile, companiile trebuie să fie înregistrate și active în Republica Moldova, să desfășoare activități de producție industrială și să aibă un consum semnificativ de energie. Totodată, întreprinderile trebuie să demonstreze cel puțin doi ani de activitate economică și să nu înregistreze restanțe față de bugetul public sau situații de insolvabilitate.
Auditul energetic va fi realizat de o companie specializată și va include o analiză detaliată a consumului de energie, precum și recomandări personalizate pentru reducerea costurilor energetice și integrarea soluțiilor de energie regenerabilă.
Rapoartele de audit vor permite companiilor selectate să se califice pentru granturi nerambursabile, care vor putea fi utilizate pentru:
- achiziționarea de utilaje și linii tehnologice moderne, în vederea creșterii eficienței și a calității producției;
- instalarea panourilor fotovoltaice;
- dotarea cu sisteme solare pentru încălzirea apei;
- instalarea de sisteme eoliene pentru producerea energiei electrice, destinate consumului propriu.
Termen-limită pentru aplicare: 6 februarie 2026. Detalii și formular – Aici.
Apelul este lansat în cadrul unui proiect implementat de GIZ, cu sprijinul Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Germaniei (BMZ) și al Guvernului Elveției.
Postări asemănătoare












