„Summer Berry Fair”, târgul pomușoarelor Moldovei

177
Primul târg agro-gastronomic „Summer Berry Fair”, Chi;in[u, 11 iunie 2017. Foto: ea.md

Primul târg agro-gastronomic „Summer Berry Fair”a adunat zeci de producători de pomușoare din toată Moldova. Peste o tonă de fructe au fost distribuite de către agricultori, duminică, 11 iunie, în scuarul Catedralei din Capitală.

La târg au participat 14 producători din toate colțurile țării, membri ai Asociației ”Pomușoarele Moldovei”. Ei au avut tarabe personalizate, unde au indicat localitatea din care au fost aduse fructele.

Viorel Gavriluță, producător de căpșune din satul Copanca, raionul Căușeni spune: „Ne-am pregătit pentru acest eveniment demult, plănuiam să aducem aici 500 de kilograme de căpșune, dar am reușit să aducem doar 300. Nu exportăm căpșunele pentru că ne dorim să ajungă în primul rând pe mesele moldovenilor, așa că le vindem în supermarketuri”.

În cadrul Teatrului Gastronomic de la „Summer Berry Fair” s-a discutat despre beneficiile consumului de pomușoare și au fost prezentate gustări delicioase din fructe.

Anna Levca, prezentă la eveniment a menționat: „ Este un târg bine venit, mă bucur că pot să vin aici să gust și să procur pomușoarele Moldovei”.

Scopul principal al evenimentului este de a promova producătorii autohtoni și producția moldovenească.

Organizatoarea festivalului, Nata Albot a afirmat: „Azi producătorii noștri au vândut peste 1 tonă de căpșuni. Am avut și câțiva producători din Transnistria, pe care i-am cunoscut drept niște oameni foarte muncitori și umili, deschiși, comunicabili și foarte dornici de atenție și implicare. Sunt recunoscătoare tuturor bucătarilor noștri, care s-au trudit la gura cuptoarelor ca să umple tarabele cu bunătăți din căpșuni”.

„Summer Berry Fair” este la prima ediție, iar ce-a de-a 2-a ediție se va desfășura în vara anului 2018. În țara noastră cresc peste 11 tipuri de pomușoare, cultivate de peste 700 de producători locali.

Gabriela Slivca, stagiar

LĂSAȚI UN MESAJ