fbpx

Petiție on-line: Salvați râul Nistru, anulați construirea de noi centrale electrice

 Petiție on-line: Salvați râul Nistru, anulați construirea de noi centrale electrice

Nistrul la Naslavcea. Foto: avaaz.org

Susține Ecopresa, distribuie!

Cetățenii R. Moldova se adresează către Parlamentul, Guvernulul și Președintele Ucrainei printr-o petiție on-line prin care cer anularea construirii de noi centrale electrice pe Nistru.

Petiția poate fi semnată pe AVAAZ.org

Iată conținutul petiției:

„Pe harta Europei există o țară foarte mică, Republica Moldova. Este una dintre cele mai sărace țări din Europa. Țara are o mulțime de probleme: sociale, politice, economice. Există însă o problemă, nerezolvarea căreia, poate avea drept consecință transformarea ei într‐un deșert. În țară este catastrofal de puțină apă potabilă curată.

Avem numeroase rîuri, dar ele sînt foarte mici și intermitente, puternic mineralizate, dar, mai ales, foarte poluate și nici unul dintre ele nu este potrivit pentru alimentarea cu apă.

Sursele noastre subterane, de asemenea, în cea mai mare parte, sînt poluate. Apa din fîntînile Moldovei este periculoasă pentru băut, chiar și după prelucrare. Pînă în prezent ne‐au salvat două rîuri care curg pe la frontierele vestice și estice ale țării. Vorbim despre rîurile Prut și Nistru.

Dar cel mai important rîu pentru moldoveni este Nistrul, anume el asigură cu apă curată întreaga regiune de est a țării și o serie de orașe mari, inclusiv, capitala Moldovei − Chișinăul. Aceasta este artera vieții țării noastre.
Relativ recent, Guvernul Ucrainei a luat decizia de a construi încă șase noi hidrocentrale pe Nistru, deși și Complexul Hidrocentralei de lîngă satul Novodnestrovsk, сare funcționează încă, afectează foarte mult nivelul cursului apei, temperatura acesteia, ducînd la secarea Nistrului, consecințele fiind nefaste, spre exemplu, secetele din anii 2015‐2016.

Construcția altor șase centrale hidroelectrice similare îi vor provoca daune catastrofale Nistrului și va lipsi, de facto, o mare parte de Moldovă de apă.

Încercările slabe ale Guvernului Moldovei de a negocia cu partea ucraineană nu s‐au soldat cu succes.

Iată de ce noi, moldovenii, facem apel către comunitatea internațională cu rugămintea să insiste ca Guvernul, Parlamentului și personal Președintele Ucrainei să‐și revizuiască decizia privind construcția acestor obiecte pentru a preveni o catastrofă ecologică uriașă atît pentru Moldova, cît și pentru cîteva regiuni ale Ucrainei.

De asemenea, facem apel către Ucraina să ratifice, cît mai curînd posibil, Acordul privind colaborarea în domeniul protecţiei şi dezvoltării durabile a bazinului rîului Nistru, semnat de Guvernele Moldovei și Ucrainei în anul 2012, ca o cale de a rezolva toate problemele bazinului fluviului Nistru”.

Despre rezultatul întâlnirii prim-miniștrilor R. Moldova și a Ucrainei pentru a discuta chestiunea hidrocentralelor, puteți citi AICI.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

1 Comment

Comments are closed.